Ionuț Curcă este cunoscut cu antecedente penale, el fiind condamnat de mai multe ori pentru furturi. De data aceasta s-a ales cu un nou dosar penal pentru… furt de găini. În plus, a furat și un porc. De menționat este și că, în trecut, a furat și iepe. Deci, Curcă e pus pe… ”fapte mari”.
Prin rechizitoriul din data de 6.05.2026 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ionuț Curcă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
El este acuzat că, în noaptea de 6 spre 7.08.2023, în jurul orei 00.30, a pătruns în curtea locuinţei persoanei vătămate, iar dintr-un coteţ a sustras 11 găini şi un porc, de aproximativ 25 kg, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei, recuperat integral.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța pe 12.05.2026, iar pe 29.06.2026, magistrații au decis să înceapă judecata.
”Dosar nr.16235/212/2026/a1 ÎNCHEIERE În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul C I, pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) ?i alin. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) din Codul Penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, conform disp. art. 347 C. proc. pen. Pronun?ată astăzi, 29 iunie 2026, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Judecător de cameră preliminară, Vutcovici Roxana Corina”, potrivit minutei judecătorești.
Ionuț Curcă este vechi în ”breaslă”, el ajungând de mai multe ori după gratii pentru furturi.
Spre exemplu, în ianuarie 2023, a sustras o iapă în vârstă de doi ani, din grajdul unui consătean din Mihai Viteazu, un ham din piele pentru măgar, un ham din piele pentru cal, cât și alte bunuri. Martorii au precizat că l-ar fi văzut trăgând iapa cu o funie, pe stradă.
El a fost condamnat și în ianuarie 2025.
Liliana BELCIUG



























