Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 7 iulie 2026, a predat către reprezentanții Comandamentului Carabinierilor pentru Protecția Patrimoniului Cultural 10 picturi recuperate în România, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Investigațiile au fost declanșate în urma obținerii de către polițiștii de investigații criminale a unor informații privind existența pe teritoriul României a 10 picturi susceptibile de a proveni din infracțiuni comise pe teritoriul Italiei.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cele 10 picturi ar fi fost sustrase, la data de 23 august 2024, dintr-o locuință situată în localitatea Bassano del Grappa, din Republica Italiană, fiind ulterior introduse ilegal în România, prejudiciul fiind de peste 90.000 de euro.
În perioada 6 – 7 martie 2025, au fost puse în executare, de către polițiști, mai multe mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, fiind ridicate cele 10 tablouri ce fac obiectul furtului, mai multe medii de stocare și sisteme informatice.
Activitățile investigative au condus la descoperirea și recuperarea integrală a bunurilor culturale, precum și la documentarea activității infracționale a persoanelor, cercetările fiind efectuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, față de 4 cetățeni români, pentru furt calificat și import ilegal de bunuri culturale pe teritoriul României.
Cooperarea internațională cu autoritățile italiene s-a desfășurat prin intermediul canalelor oficiale de cooperare judiciară și polițienească, schimbul securizat de informații fiind realizat prin intermediul instrumentelor Europol.
La ceremonia de predare au fost invitați să participe reprezentanți din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, ai Comandamentului Carabinierilor pentru Protecția Patrimoniului Cultural, ai Biroului Atașatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei Republicii Italiene în România, precum și reprezentanți ai Muzeului Municipiului București.
Recuperarea și restituirea acestor bunuri culturale evidențiază eficiența cooperării judiciare și polițienești internaționale în combaterea criminalității transfrontaliere și a traficului ilicit de bunuri culturale și reafirmă angajamentul Poliției Române pentru protejarea patrimoniului cultural și consolidarea cooperării cu partenerii internaționali.
L.B.
Citește și:



























