Locuitorii din zona Abator care au atacat în instanță proiectul societății Cambela Prod, dar au primit răspuns negativ din partea instanței, pe data de 1 aprilie, privind cererea de suspendare a proiectului demarat de această firmă, pe un teren privat din vecinătatea blocului în care locuiesc cei 120 de reclamanți. Aceștia au mers mai departe, în recurs, dar și aici au înregistrat tot un eșec.
În luna februarie, locuitorii din zona respectivă au depus o acțiune în instanță prin care au cerut suspendarea proiectului investitorului imobiliar Bela Tănase, reprezentantul societății Cambela Prod, care deține acest teren în proprietate privată. El intenționează să înființeze o parcare, însă oamenii s-au opus, mai ales că muncitorii societății au venit cu utilaje, pregătiți să taie copacii pentru pregătirea terenului.
Cauza a fost înregistrată, iar oamenii sperau că vor obține câștig de cauză prin anularea autorizațiilor de construire ale societății Cambela Prod. Instanța a respins, însă, această acțiune, ca inadmisibilă, soluția fiind pronunțată miercuri, 1 aprilie.
După acest episod, reclamanții s-au adresat Curții de Apel cu recurs. Numai că, așa cum am precizat deja, judecătorii au respins această cale de atac:
”Admite excepţia insuficientei timbrări a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 425/01.04.2026. Respinge excepţia nulităţii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 523/24.04.2026. Anulează recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 425/01.04.2026, ca insuficient timbrat. Respinge recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 523/24.04.2026, ca nefondat. Obligă recurenţii la plata sumei de 12.100 lei către intimata pârâtă CAMBELA PROD SRL, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunțată azi, 13.07.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minută.
Astfel, cererea de suspendare a proiectului a fost respinsă definitiv. Urmează a se vedea ce se va întâmpla cu cererea de anulare a aceluiași proiect.
Daniel ALBU



























