Urgența nu este policlinică și nu funcționează după principiul „primul venit, primul servit”

În fiecare vară, același scenariu se repetă. Imagini din Unitățile de Primire a Urgențelor (UPU) sunt distribuite pe rețelele sociale, trimise președinților consiliilor județene sau managerilor unităților sanitare, însoțite de acuzații privind timpul mare de așteptare. Oameni nemulțumiți filmează sălile de așteptare, cronometrează orele petrecute pe o targă sau pe un scaun și acuză sistemul medical că îi ignoră.

De fiecare dată când cineva se plânge că a așteptat opt, nouă sau chiar zece ore în UPU, comentariile curg în aceeași direcție: „Bătaie de joc!”, „Medicii nu își fac treaba!”, „Sistemul este incompetent!”. Realitatea din spatele ușilor unei Unități de Primire a Urgențelor este însă mult mai complicată. Rareori însă cineva își pune întrebarea esențială: de ce a fost nevoie să ajungă în UPU? Unitatea de Primire a Urgențelor nu funcționează după regula „primul venit, primul servit”. Funcționează după gravitatea cazului. Acesta este principiul care salvează vieți.

La intrarea în UPU, fiecare pacient este evaluat prin triaj. Asistentul medical și medicul stabilesc un cod de urgență în funcție de simptome, semnele clinice și riscul vital. Nu contează cine a ajuns primul și nici cât de vocal este un pacient. Contează exclusiv gravitatea stării sale. Un pacient încadrat la cod roșu sau galben va avea întotdeauna prioritate față de unul încadrat la cod verde sau albastru, chiar dacă acesta din urmă așteaptă de mai mult timp. Așa funcționează toate serviciile de urgență din lume.

În timp ce un pacient cu dureri abdominale de câteva zile așteaptă consultul, în camera de resuscitare echipa medicală încearcă să salveze viața unui pacient aflat în stop cardio-respirator. În timp ce un constănțean este nemulțumit că nu i s-a recoltat imediat sânge pentru analize, un echipaj aduce un pacient cu infarct miocardic acut, iar altul transportă o victimă a unui politraumatism în urma unui accident rutier. În același timp, un pacient cu accident vascular cerebral este trimis de urgență la imagistică pentru a se stabili dacă poate beneficia de tratament trombolitic. Aceste cazuri au prioritate absolută, deoarece fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte. Aceasta este realitatea unei Unități de Primire a Urgențelor.

Există însă și o altă realitate, despre care se vorbește prea puțin. Există pacienți care ajung la spital după ce au amânat zile sau chiar săptămâni consultul medical. Au avut dureri lombare, abdominale sau toracice, dar au sperat că vor trece de la sine. Au observat valori foarte mari ale tensiunii arteriale, însă nu s-au prezentat la medicul de familie sau la medicul specialist. Au glicemii necontrolate, nu și-au urmat tratamentul ori nu și-au efectuat controalele recomandate. Când simptomele devin supărătoare sau apar complicații, aleg UPU.

Nu pentru că viața le este pusă în pericol în acel moment, ci pentru că acolo pot beneficia, într-un singur loc, de consult, analize de laborator, investigații imagistice și evaluări de specialitate. În multe dintre aceste situații este vorba despre afecțiuni cronice neglijate terapeutic sau simptome persistente de mai multe zile, care ar fi putut fi evaluate anterior de medicul de familie, în ambulatoriul de specialitate sau în centrele de permanență.

Desigur, nu toate prezentările în UPU care se dovedesc a fi neurgente sunt rezultatul neglijenței. Există persoane care se sperie pe bună dreptate de anumite simptome și aleg să ceară ajutor. Tocmai de aceea există triajul, care stabilește nivelul de urgență și prioritatea fiecărui caz.

Însă UPU nu poate deveni cabinetul de gardă pentru afecțiuni cronice sau pentru probleme medicale care puteau fi evaluate în alte structuri ale sistemului sanitar. Fiecare pacient care ocupă resursele unei Unități de Primire a Urgențelor fără a reprezenta o urgență reală înseamnă timp, personal medical, aparatură și investigații care nu mai sunt disponibile imediat pentru cineva aflat într-o situație critică.

A spune că unele prezentări în UPU nu reprezintă urgențe reale nu înseamnă a minimaliza suferința acelor pacienți. Înseamnă doar a înțelege că sistemul de urgență are o misiune precisă: să trateze cu prioritate cazurile în care fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte. În același timp, statul are obligația de a asigura acces rapid la medicina de familie, ambulatorii și centre de permanență, astfel încât oamenii să nu ajungă să vadă UPU drept singura soluție.

De multe ori, nemulțumirea apare tocmai din neînțelegerea modului în care funcționează triajul. Pacientul vede doar că altcineva, venit după el, este consultat primul. Ceea ce nu vede este că acel pacient poate avea un infarct miocardic acut, un accident vascular cerebral, o hemoragie internă, o embolie pulmonară sau o insuficiență respiratorie severă. În medicina de urgență, ordinea este stabilită de gravitatea cazului și de riscul vital, nu de momentul în care pacientul a intrat pe ușa spitalului.

Mai există un aspect despre care se vorbește prea puțin: investigațiile nu se fac instantaneu. Analizele au un timp de procesare. Examinările CT sau RMN trebuie efectuate și interpretate de medicii radiologi. Consulturile interdisciplinare presupun disponibilitatea altor specialiști, care, la rândul lor, tratează pacienți internați sau alte urgențe. Uneori este nevoie de repetarea analizelor, de monitorizare sau de investigații suplimentare. Toate acestea înseamnă timp.

A critica timpul de așteptare fără a înțelege acest mecanism este simplu. A gestiona simultan zeci sau sute de pacienți, fiecare cu un nivel diferit de gravitate, este incomparabil mai dificil. Este adevărat că sistemul medical românesc are probleme reale. Deficitul de personal, lipsa spațiilor suficiente, infrastructura învechită, numărul insuficient de medici și presiunea sezonului estival sunt realități care afectează funcționarea Unităților de Primire a Urgențelor. Aceste probleme trebuie recunoscute și remediate prin investiții și politici publice coerente.

Dar există și o responsabilitate care ne aparține fiecăruia dintre noi. Să mergem la medicul de familie atunci când apar primele simptome. Să ne tratăm bolile cronice. Să respectăm recomandările terapeutice. Să efectuăm controalele periodice. Să înțelegem că o tensiune arterială mare sau o glicemie necontrolată nu devin automat urgențe doar pentru că au fost ignorate zile întregi. Și, mai ales, să acceptăm că într-o Unitate de Primire a Urgențelor va intra întotdeauna primul pacientul aflat în pericol imediat.

Coduri urgență UPU

De asemenea, în era inteligenței artificiale și a informației aflate la un clic distanță, tot mai mulți pacienți ajung la spital convinși că și-au stabilit singuri diagnosticul. Informațiile obținute online, inclusiv prin intermediul unor instrumente de inteligență artificială, pot fi utile pentru înțelegerea unor simptome, însă ele nu pot înlocui consultul medical, examinarea clinică, interpretarea analizelor și experiența unui profesionist.

A te informa este un lucru firesc și chiar încurajator. Însă informarea nu echivalează cu pregătirea medicală și nici nu conferă competența de a stabili un diagnostic sau de a aprecia conduita terapeutică adecvată. Cu atât mai puțin nu justifică jignirea, intimidarea sau agresarea verbală a medicilor, asistenților medicali ori a celorlalți membri ai echipei de urgență, care își desfășoară activitatea sub presiunea unor decizii de care, uneori, depinde viața unui pacient.

Dialogul dintre pacient și personalul medical trebuie să se bazeze pe respect reciproc. Întrebările sunt binevenite, iar medicii au datoria de a explica, însă nemulțumirea nu poate deveni un pretext pentru insulte, amenințări sau acuzații lipsite de fundament.

Poate că, înainte de a ridica vocea în sala de așteptare, de a filma personalul medical sau de a publica un videoclip pe rețelele sociale, fiecare dintre noi ar trebui să își pună o întrebare sinceră: sunt aici pentru că mă aflu într-o urgență medicală reală sau pentru că am amânat prea mult momentul în care trebuia să cer ajutor?

Respectul față de munca medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, brancardierilor și întregului personal din UPU începe cu respectul față de rolul acestei structuri. Iar respectul față de ceilalți pacienți începe cu înțelegerea faptului că, într-o urgență, cineva poate lupta pentru viață în timp ce noi așteptăm rezolvarea unei probleme care, deși importantă, putea fi gestionată în altă parte. Diferența dintre cele două situații nu este una de confort. Este una de viață și de moarte.

Alexandra VASILE

Citește și:

Aglomerație fără precedent la UPU Constanța: De ce timpul de așteptare a crescut