Un bărbat a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă săvârşită din culpă. Ca pedeapsă complementară a primit interdicția de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Decizia nu este definitivă.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esență că, în data de 28.11.2023, în jurul orei 19.30, inculpatul Raj N. a încercat să traverseze cu autoturismul marca Opel, firul I de cale ferată al Magistralei CF 800, în zona km 195+900, autoturism ce a rămas blocat pe calea ferată, punându-se astfel în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, ulterior fiind și acroșat de un tren de marfă, fiind distruse componente ale instalaţiei de cale ferată.
Potrivit declarației date în calitate de suspect, inculpatul a susținut că, în seara zilei de 28 noiembrie 2023, în jurul orei 19.00, s-a deplasat cu un autoturism Opel, împrumutat de la un prieten, către locuința prietenei sale.
Cei doi au plecat ulterior spre Castelu, iar în zona Haltei CFR Castelu a încercat să traverseze liniile de cale ferată pentru a ajunge spre Canalul Dunăre Marea Neagră.
Acesta a declarat că autoturismul a rămas suspendat pe șinele de cale ferată și nu a mai putut fi pus în mișcare. Speriat, a plecat împreună cu prietena sa pentru a căuta un prieten care să îl ajute să tracteze mașina. La întoarcere, susține că a constatat că autoturismul fusese implicat într-un accident feroviar.
Audiat ulterior în calitate de inculpat, bărbatul și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală. Totodată, acesta și-a exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și s-a declarat dispus să achite prejudiciul cauzat prin fapta sa.
Instanța a reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale se coroborează cu recunoașterea inculpatului în fața judecătorului și demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de acesta. În consecință, judecătorii au apreciat că inculpatul răspunde penal pentru fapta comisă.
Atât mecanicul de locomotivă cât și șoferul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Liliana BELCIUG
Citește și:
Alertă în zona Stației CFR Constanța: Un element al infrastructurii feroviare, găsit pe șine



























