Nu s-a predat după condamnarea definitivă la închisoare pentru furt, iar acest gest i-a adus o nouă condamnare. Un bărbat din județul Constanța a primit încă șase luni de închisoare pentru evadare, după ce a ignorat obligația de a se prezenta la Poliție în termenul prevăzut de lege. Pedeapsa rezultantă este acum de trei ani și șase luni de închisoare, însă hotărârea nu este definitivă.
Asan Mamut a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru evadare, pedeapsă la care s-a adăugat și cea de 3 ani pentru furt, rezultând cea de 3 ani și 6 luni de închisoare.
Decizia nu este definitivă, apelul judecându-se la Curtea de Apel Constanța.
În fapt, Asan Mamut, persoană condamnată definitiv la pedeapsa închisorii, care, având cunoștință de condamnare, nu s-a prezentat la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv până la 19.05.2025, fiind necesară extrădarea sa.
Amintim că, în data de 20 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evadare.
Astfel, s-a constatat că un bărbat, de 35 de ani nu s-ar fi prezentat la sediul Poliției, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în termen de șapte zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanța de judecată a dispus executarea pedepsei cu închisoarea, potrivit reprezentanților din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre Asan Mamut, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt calificat, de către Judecătoria Medgidia, în data de 22.04.2025.
A avut timp zece zile să depună apel, ceea ce nu a făcut. Astfel, decizia a rămas definitivă, dată de la care a putut șapte zile să se predea. Nu a făcut nici acest lucru, motiv pentru care acum este cercetat și pentru evadare.
Asan Mamut este acuzat că a pătruns într-o cramă din zona Medgidiei și a distrus ușile unui depozit, sustrăgând fier pentru a-l duce la fier vechi. De asemenea, a pătruns în incinta unei societăți comerciale, de unde a furat două motoare electrice, o roabă și un ax filetant.
El era cunoscut, la data faptelor, cu antecedente penale, în special pentru furturi comise în străinătate.
Precizăm că, începând cu data de 14 martie 2025, a intrat în vigoare o nouă lege, cunoscută drept „Legea Fugarilor“, care se referă la toate persoanele care au fost condamnate la o pedeapsă privativă de libertate.
Conform noilor prevederi legale, persoanele condamnate au obligația de a se prezenta la Poliție în cel mult șapte zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Neprezentarea în acest interval, în lipsa unui motiv justificat, este asimilată infracțiunii de evadare și poate conduce la deschiderea unui nou dosar penal.
Liliana BELCIUG
Citește și:



























