Termenul de vacanță îl cunoaștem cu toții și ne bucurăm ori de câte ori avem câteva zile libere pentru a face o escapadă, pentru a ne relaxa, pentru a descoperi locuri noi și a admira peisaje diferite. Dar cum își petreceau verile oamenii din Antichitate? Dacă vacanța, în sensul modern al cuvântului, nu exista, călătoriile erau adesea legate de politică, afaceri sau alte interese ale vremii de mult apuse. Pentru cei bogați, însă, existau și escapade estivale în locuri luxoase, unde relaxarea, întâlnirile și distracția puteau da naștere unor povești care nu trebuiau neapărat să ajungă și în oraș – un fel de subiect tabu.
Despre felul în care își petreceau romanii bogați verile ne-a vorbit dr. Ana Hamat, arheolog al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Potrivit specialistului, în urmă cu aproape 2.000 de ani, romanii înstăriți își găseau propriile forme de refugiu pe timpul verii, fie la moșiile de la țară, fie, în cazul elitei Imperiului Roman, în luxoasele vile de la malul mării.
Arheologul ne poartă într-o călătorie în lumea romană, de la fermele aflate în apropierea orașelor până la celebra stațiune Baiae, locul preferat al elitei Imperiului Roman.
Moșiile de la țară, refugiul romanilor bogați
Pentru romanii înstăriți, vara putea însemna retragerea din oraș și mutarea temporară la o proprietate de la țară.
„Sigur că romanii foarte bogați își permiteau să meargă, hai să spunem așa, nu neapărat în vacanță, dar să meargă peste vară undeva, să se retragă din arșița orașului. Și, în general, se mergea la o moșie de la țară, pentru că orice orășean bogat care se respecta avea și o moșie, o fermă, să spunem așa, în apropierea orașului”, a explicat dr. Ana Hamat.
Iar Tomisul nu făcea excepție. În jurul orașului antic existau numeroase ferme romane, astfel că locuitorii înstăriți puteau părăsi aglomerația urbană și căldura pentru câteva zile de liniște la țară.
„Este și cazul Tomisului. Tomisul este bordat de astfel de ferme mici, ferme romane, la țară. Scăpai de căldura orașului”, mai spune arheologul.
Baiae, „stațiunea” exclusivistă a Romei antice. Las Vegas-ul scufundat al Romei: Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Pentru elita absolută a Imperiului Roman, însă, retragerea la o fermă de lângă oraș nu era neapărat suficientă. Senatorii și oamenii extrem de bogați ai Romei aveau la dispoziție un loc mult mai spectaculos: Baiae, aflată în apropierea actualului Neapole.
„Pentru cei extraordinar de bogați din elita Imperiului Roman și vorbim despre Roma, senatorii, cei care făceau și desfăceau soarta Imperiului Roman și a milioanelor de oameni aflați sub puterea Romei, povestea acolo un pic e alta. Pentru ei exista stațiunea, am putea spune stațiune, de la Baiae, în apropierea Neapolului de astăzi”, povestește dr. Ana Hamat.
Acolo, cei mai bogați dintre romani dețineau vile somptuoase, adevărate reședințe de vacanță în care nu lipsea aproape nimic din ceea ce și-ar fi putut dori un aristocrat roman: „În această stațiune, cei foarte bogați dețineau, să spunem așa, case de vacanță, vile somptuoase cu tot ceea ce îți trebuie pentru a sta departe de arșița Romei și a te răcori la mare.”
Soare, relaxare, mare și mulți invitați
Programul unei zile de vară la Baiae putea fi surprinzător de apropiat de cel al unui turist privilegiat din zilele noastre.
„Puteai face cam orice, puteai face băi de mare, puteai face băi de soare, puteai citi, te puteai relaxa, puteai discuta politică, puteai avea invitați, să spunem așa, dintre prietenii care n-aveau sau preferau să meargă cu tine în vacanță, în această retragere peste vară și puteai să-ți petreci zilele verii liniștit și la răcoare”, mai spune arheologul MINAC.
Baiae nu era, însă, doar un loc al relaxării. Stațiunea devenise și un spațiu în care se întâlneau oameni puternici, se făceau alianțe, se purtau discuții și, bineînțeles, se nășteau povești.
„A plecat o Penelopă și s-a întors o Elena”
Despre vacanțele la Baiae au rămas și numeroase anecdote. Una dintre ele îi aparține poetului Marțial, extrem de popular în secolul I.
„Există foarte multe anecdote cu privire la plecarea în vacanță a romanilor și anume, în secolul I, un poet foarte la modă pentru romani și un adevărat trendsetter pentru vremea respectivă, poetul Marțial, spunea în felul următor despre o doamnă, comenta de fapt că a plecat spre Baiae ca o Penelopă și s-a întors o Elena. Cu alte cuvinte, a plecat o doamnă măritată cu minte și s-a întors o Elena, ca să nu spunem mai mult”, explică dr. Ana Hamat.
Vacanța putea însemna, așadar, și libertăți pe care morala socială romană le privea cu ceva mai multă îngăduință: „Cam astfel de lucruri se puteau petrece verile în afara orașului. Orice era permis. Sigur că moralitatea cumva era mai relaxată, dar să nu uităm: toată lumea se întoarcea toamna în oraș și atunci începeau zvonurile.”
O stațiune înghițită, în mare parte, de ape
Din nefericire, astăzi, însă, spectaculoasa Baiae nu mai poate fi admirată în forma sa de odinioară. O parte importantă a vechilor construcții se află sub apele mării, iar altele s-au prăbușit sau au dispărut în timp: „Poveștile de dragoste se nasc la mare, afacerile mari se nasc la mare în această stațiune”, a conchis dr. Ana Hamat.
Totodată arheologul a explicat faptul că, în prezent, cei care ajung în zona Neapolelui mai pot vedea doar o mică parte din ceea ce a fost odinioară refugiul de vară al puternicilor Romei: „Din păcate, dacă astăzi vizitați Neapole, nu o să mai vedeți aproape nimic din Baiae, pentru că foarte multe dintre aceste case de vacanță sunt sau se află sub apele mării în prezent. Fie s-au prăbușit, fie marea a înaintat, să spunem, față de ce era în vremea romanilor.”
Poate că, privită de la aproape 2.000 de ani distanță, povestea vacanțelor romane nu pare atât de îndepărtată de cea a zilelor noastre. Dorința de a fugi de caniculă, de a ajunge la mare, de a ne relaxa și, de ce nu, de a ne întâlni cu prietenii pare să fi rămas neschimbată.
Iar pentru constănțeni există și un mic avantaj, după cum spune, cu umor, dr. Ana Hamat: „Eu vă recomand să mergeți fie doar și pentru câteva zile, să mai scăpați de arșița orașului, să mai vedeți și alte țări, dar o să vă întoarceți până la urmă la Tomisul nostru și, să spunem așa, e bine aici pentru că noi avem și mare, avem cam de toate, avem și bârfe. Adevărat, dar bârfele le lăsăm pentru toamnă.”
Loredana BADEA


























