Consiliul Fiscal nu exclude posibilitatea ca România să înregistreze o recesiune ușoară în 2026, în condițiile în care măsurile de reducere a deficitului frânează economia, iar mediul internațional rămâne nefavorabil. Principalele prognoze indică pentru acest an o evoluție cuprinsă între o scădere de 0,2% și o creștere de 0,7%, urmată de o revenire în 2027, potrivit raportului anual al instituției pentru 2025, potrivit digi24.ro
Comisia Europeană estimează pentru România o creștere economică de numai 0,1% în 2026, sub prognoza FMI, care indică un avans de 0,7%. Comisia Națională de Strategie și Prognoză și-a redus estimarea de la 1% la 0,1%, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare anticipează o contracție de 0,2%.
„O recesiune ușoară în 2026 nu este de exclus, dată fiind amploarea consolidării bugetare și mediul internațional nefavorabil”, avertizează Consiliul Fiscal.
Raportul citează datele disponibile pentru primul trimestru din 2026, care indicau o contracție anuală de 1,2% pe seria brută și de 1,1% pe seria ajustată sezonier. Față de trimestrul precedent, economia a stagnat, după scăderea de 1,9% înregistrată în ultimele trei luni din 2025.
Pe sectoare, construcțiile și activitățile culturale și recreative au avut contribuții pozitive, în timp ce comerțul, transportul și HoReCa, industria, sectorul IT&C, tranzacțiile imobiliare și administrația publică au tras economia în jos. Consumul gospodăriilor a avut, de asemenea, o contribuție negativă, scăderea fiind limitată de consumul guvernamental și de investiții.
Consiliul Fiscal consideră că investițiile și fondurile europene vor rămâne principalii factori care pot susține economia. Consumul privat ar urma să redevină un motor de creștere abia din 2027, pe fondul temperării inflației și al redresării veniturilor reale ale populației. Pentru anul viitor, FMI estimează un avans de 2,5%, Comisia Europeană de 2,3%, iar BERD de 1,8%.
A.C.



























