Ca urmare a activităților de cercetare penală desfășurate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Călărași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, la data de 1 septembrie 2026, a fost sesizat Tribunalul Călărași cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În cadrul aceluiași dosar penal au fost efectuate cercetări și cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Potrivit situației de fapt reținute în acord, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2026, în jurul orei 00:30, inculpatul în cauză a condus un autoturism pe drumurile publice din municipiul Călărași, deși vehiculul nu avea asigurare RCA valabilă.
După ce a fost depistat de un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Călărași – Biroul Ordine Publică, inculpatul i-ar fi remis unuia dintre polițiști suma de 100 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu. Suma ar fi fost oferită în semn de mulțumire pentru faptul că polițistul îi permisese să parcheze autoturismul în fața locuinței, înainte de retragerea plăcuțelor de înmatriculare, măsură complementară aplicabilă, alături de sancțiunea principală a amenzii, în cazul contravenției constatate.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și că acceptă încadrarea juridică a acesteia.
Prin acordul încheiat a fost stabilită aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu suspendarea executării sub supraveghere, precum și a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Acordul urmează să fie analizat de instanța de judecată, care va decide cu privire la admiterea sau respingerea acestuia.
Precizăm că sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, potrivit Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului la instanță, spre confirmare, fără ca această etapă procesuală să poată înfrânge, în vreun fel, principiul prezumției de nevinovăție.
L.B.



























