Magistrații Curții de Apel Constanța au întors, pe fond, dosarul în care Virgil Irizea a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis. Aceștia au precizat că, la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au constatat că prima instanță a omis contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea cercetată în prezenta cauză cu o pedeapsă anterioară. Astfel, dosarul se va rejudeca.
”Curtea reţine că apelul formulat în prezenta cauză vizează exclusiv omisiunea instanţei de fond de a contopi pedeapsa aplicată pentru infracțiunea cercetată în prezenta cauză cu o pedeapsă anterioară, prin aplicarea dispozițiilor art. 39 și art. 40 din Codul penal, referitoare la stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni.
Procedând la verificarea acestui aspect, Curtea reţine că potrivit mențiunilor existente în cazierul judiciar al inculpatului și aflate la dispoziția primei instanțe, solicitat de către instanţă după rămânerea în pronunţare cu privire la fondul cauzei, respectiv la data de 6.04.2026 pentru termenul de amânare a pronunţării din data de 8.04.2026, Irizea fusese condamnat și prin sentința penală din data de 23.01.2025 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală din data de 31.07.2025 a Curții de Apel Constanța, hotărâre prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 cod penal. (dare de mită – n.r.)
În atare situație, Curtea reține că prima instanță nu a soluționat pe deplin latura penală a cauzei cu care a fost învestită, întrucât a ignorat aplicarea dispozițiilor legale referitoare la contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, deși era obligată de art. 40 alin. (1) – (3) din Codul penal să facă aplicarea acelor dispoziții, care stipulează: „infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39. (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. (3) infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente”, potrivit judecătorilor Curții de Apel Constanța.
Detalii despre dosarul de dare de mită, aici: Individul drogat care a vrut să mituiască un polițist, la Murfatlar, pentru a nu-i face al patrulea dosar penal, va petrece vara la răcoare
În dosarul de față, care se va rejudeca, a fost reținută fapta de conducere fără permis.
Mai exact, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost trimis în judecată inculpatul pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul, ȋn după-amiaza zilei de 27.09.2024, în jurul orei 18.00, a pus în circulație pe drumurile publice autoturismul marca BMW și l-a condus strada din oraşul Murfatlar în ciuda faptului că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În drept, s-a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal.
Inculpatul are antecedente penale, acesta săvârşind în trecut acelaşi gen de infracţiuni.
Are 40 de ani, are studii gimnaziale, lucrează ca zidar particular, fără a avea un loc de muncă stabil.
Liliana BELCIUG



























