Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța și-a deschis astăzi, luni, 28 septembrie, porțile pentru o nouă generație de studenți, marcând începutul anului universitar 2026–2027 printr-o ceremonie festivă care are o dublă semnificație: startul unui nou parcurs academic și aniversarea a 34 de ani de existență și excelență în învățământul superior dobrogean.
Invitați la deschiderea anului universitar au fost: Vergil Chițac, primarul Constanței, viceprimarul Costin Răsăuțeanu, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean – Răzvan Filipescu si Gilda Valentina Lazăr, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie și primarul comunei Baia, Liliana Marinescu.
Ca în fiecare toamnă, emoțiile revederii și entuziasmul unui nou început s-au reunit în Aula Magna a instituției de învățământ superior. La evenimentul festiv au luat parte studenți din toți anii de studiu, cadre didactice, membri ai conducerii universității, precum și invitați speciali din mediul academic, administrativ și profesional constănțean.
Emoții pentru „boboci” și revedere pentru studenții din anii terminali
Pentru studenții anului I, ziua de astăzi reprezintă primul pas într-o etapă definitorie pentru viitoarea lor carieră. Curioși și emoționați, „bobocii” au luat contact cu mediul academic, cu profesorii care îi vor îndruma în următorii ani și cu noii colegi. În același timp, pentru studenții din anii mai mari și pentru masteranzi, deschiderea anului universitar a fost prilejul reîntâlnirii în amfiteatre și al reluării proiectelor de cercetare și practică de specialitate.
34 de ani de tradiție în învățământul superior din Dobrogea
Deschiderea din acest an are o încărcătură simbolică aparte, întrucât Universitatea „Andrei Șaguna” împlinește 34 de ani de la înființare. Fondată în 1992, instituția s-a impus de-a lungul a peste trei decenii ca un reper al învățământului superior particular acreditat din regiunea de sud-est a României.
De-a lungul celor 34 de ani de activitate neîntreruptă, universitatea a format zeci de generații de specialiști în domenii esențiale — de la științe juridice, administrative și economice, până la psihologie, asistență socială și științele comunicării (jurnalism) — mulți dintre absolvenți activând astăzi în instituții publice, în justiție, în mediul de afaceri sau în presa locală și națională.
Adaptare la cerințele actuale ale pieței muncii
Discursurile susținute în cadrul ceremoniei din Aula Magna au pus accentul pe importanța formării continue, pe legătura strânsă dintre pregătirea teoretică și aplicațiile practice, dar și pe deschiderea către programele europene de mobilitate și parteneriatele instituționale. Cadrele didactice au subliniat că misiunea universității rămâne aceea de a oferi nu doar diplome, ci competențe reale, adaptate unei piețe a muncii aflate într-o permanentă dinamică.
La început de drum, conducerea Universității „Andrei Șaguna” le-a transmis tuturor membrilor comunității academice un mesaj de susținere:
„Universitatea «Andrei Șaguna» le urează membrilor comunității șaguniste un parcurs plin de briliante reușite! Fie ca anii de studenție să le aducă frumoase împliniri, prietenii trainice și memorabile amintiri”.
După încheierea festivităților din Aula Magna, studenții participă, de obicei, la primele întâlniri organizatorice pe facultăți și specializări, urmând ca de mâine să intre în ritmul normal al cursurilor și seminarelor.
D.A.










































