La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 23.35, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, între localitățile Băneasa și Negureni, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiști din cadrul Poliția municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un un autoturism pe DJ 381, între localitățile Valea Dacilor și Medgidia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor din sânge.
Persoana în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 16.15, polițiști din cadrul Seriviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 58 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, în afara localității Ostrov, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate aceste cauze, cercetările sunt continuate de către polițiști.
D.A.



























