Președintele american Donald Trump a anunțat vineri, 9 octombrie, că a ajuns la un acord cu liderul rus Vladimir Putin pentru livrarea a aproape 4,8 milioane de tone de motorină pe piața americană și pe piețele internaționale.
„Tocmai am încheiat o discuție extrem de reușită cu președintele Vladimir Putin al Rusiei, în cadrul căreia s-a convenit ca Rusia să furnizeze imediat peste 300.000 de tone de motorină pe piața americană și pe piața mondială, alte 500.000 de tone în cursul lunii noiembrie și 1.000.000 de tone imediat după aceea”, a comunicat Donald Trump.
Președintele american a menționat că livrările ar urma să continue, în funcție de capacitatea rafinăriilor rusești.
„În plus, în funcție de starea rafinăriilor lor de motorină, Rusia va livra ulterior, într-o perioadă scurtă de timp, 3.000.000 de tone de motorină”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
În total, cantitățile anunțate de Trump se ridică la peste 4,8 milioane de tone, însă președintele american nu a precizat proporția care va ajunge efectiv în Statele Unite și nici condițiile comerciale ale acordului.
Donald Trump a asociat acordul cu Rusia cu situația din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute de transport al petrolului din lume, afectată de conflictul militar din Orientul Mijlociu.
„Având în vedere controlul nostru total asupra Strâmtorii Ormuz și acest anunț extraordinar privind energia rusească, prețurile motorinei pentru americani și, de fapt, pentru întreaga lume vor scǎdea, la niveluri record şi rapid!”, a afirmat Trump.
Situația din regiune rămâne însă tensionată, în condițiile în care atacurile iraniene asupra navelor comerciale continuă să afecteze transporturile maritime și aprovizionarea cu produse petroliere.
Trump a insistat că reducerea costurilor pentru sectoarele economice dependente de motorină reprezintă o prioritate a administrației sale.
„Prețuri mai mici pentru americani, în special pentru marii noștri fermieri, crescători de animale și transportatori, reprezintă cea mai mare prioritate a mea. Acesta este un anunț foarte mare și important”, a transmis președintele american.
La finalul mesajului, liderul de la Casa Albă a adǎugat și o referire la Iran, fără să ofere explicații suplimentare privind eventualele discuții cu Putin pe această temă.
„În plus, trebuie să se înțeleagă că Iranul nu va avea o armă nucleară! Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni”, a încheiat Trump postarea.
La rândul său, Kremlinul a confirmat că Putin și Trump au discutat despre perspectivele soluționării conflictului din Ucraina, situația din Iran și relațiile bilaterale.
Potrivit Associated Press, Putin a confirmat disponibilitatea Rusiei de a furniza petrol și produse petroliere piețelor americane și internaționale, exprimându-și convingerea că măsura va avea efecte pozitive asupra economiei mondiale.
Înțelegerea a provocat reacții critice din partea Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că relaxarea presiunilor economice asupra Rusiei riscă să ofere Moscovei resurse suplimentare pentru continuarea războiului.
Liderul ucrainean a calificat decizia drept una slabă din partea unor parteneri puternici și a susținut că avantajele economice oferite Kremlinului nu vor contribui la restabilirea păcii.
Dincolo de implicațiile geopolitice, anunțul lui Trump are și o miză politică internă importantă. Statele Unite se pregătesc pentru alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului prezidențial, programate pentru 3 noiembrie, când americanii vor decide noua componență a Congresului.
Prețurile ridicate ale carburanților și costul vieții reprezintă probleme sensibile pentru administrația republicană, iar Donald Trump încearcă să demonstreze că poate obține reducerea prețurilor prin acorduri internaționale și măsuri de stimulare a producției energetice, Ştiripesurse.
A.D.



























