Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2, la data de 7 octombrie a.c., au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată pe aleea Hortensiei din municipiul Constanța.
”În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificată o tânără, de 20 de ani, care ar fi agresat fizic o femeie, de 56 de ani.
Conform prevederilor legale, femeii i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
Pentru siguranța publică și a propriei persoane, tănăra, de 20 de ani, a fost imobilizată de polițiști și transportată la spital în vederea efectuării unui consult de specialitate.
Totodată, menționăm că, în perioada august – octombrie 2026, tânăra în cauză a mai fost condusă de polițiști la spital din cauza comportamentului agresiv manifestat.
Precizăm că stabilirea diagnosticului, precum și decizia privind necesitatea și durata internării medicale sunt de competența exclusivă a personalului medical specializat, ieșind din sfera de competență a instituției noastre.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt continuate de către polițiști”, potrivit reprezentanților IPJ Constanța.
L.B.
Citește și:



























