Misterele de lungă durată ale inimii umane are legătură cu sistemul său nervos complex – sau „mini-creierul” inimii, așa cum este adesea descris. Oamenii de știință știu de ani de zile că acest sistem joacă un rol în funcția inimii, în special pentru a ajuta la gestionarea ritmului cardiac, dar aveau puține informații despre cum funcționează exact și cât de important este, în numeroase moduri, scrie Național Geographic.
Un studiu recent efectuat pe șoareci, publicat în revista Cell, deschide o nouă perspectivă convingătoare asupra sistemului nervos cardiac intrinsec (ICNS), rețeaua complexă de aproximativ 40.000 de neuroni care sunt încorporați în pernuțele adipose care înconjoară inima. Studiul sugerează că acest „mini-creier” este, de fapt, esențial pentru supraviețuire – iar descoperirile ar putea inspira noi terapii pentru corectarea aritmiilor și a altor anomalii cardiace.
Anterior, se credea că ICNS funcționează în principal ca o stație de releu pentru sistemul nervos autonom, un sistem al întregului corp care se ocupă de sarcini subconștiente precum bătăile inimii și respirația și este controlat în principal de sistemul nervos central, care se află în creier și măduva spinării. Cu toate acestea, noul studiu a descoperit că acesta face mult mai mult decât să transmită semnale de la creier la inimă: ICNS reglează activ funcția cardiacă, cu două populații diferite de neuroni care îndeplinesc sarcini distincte. Neuronii Npy+ mențin performanța cardiacă normală în condiții cotidiene – de exemplu, controlând ritmul cardiac, funcția cardiacă de bază și fluxul sanguin coronarian – în timp ce celălalt grup, neuronii Ddah1+, sunt esențiali pentru stabilitatea cardiacă și protejează inima de aritmii în timpul stresului fizic sau emoțional intens. „Fără aceste circuite neuronale locale, inima nu se poate adapta corespunzător cerințelor fiziologice în schimbare”, explică Rui Chang, coautor al studiului și profesor asociat în departamentele de neuroștiințe și fiziologie celulară și moleculară de la Facultatea de Medicină a Universității Yale.
„Fără aceste circuite neuronale locale, inima nu se poate adapta corespunzător cerințelor fiziologice în schimbare”, explică Rui Chang, coautor al studiului și profesor asociat în departamentele de neuroștiințe și fiziologie celulară și moleculară de la Facultatea de Medicină a Universității Yale.
Neuronii din cadrul ICNS pot comunica între ei și cu alți neuroni controlați de sistemul nervos central. Drept urmare, ICNS este capabil să facă ajustări continue ale activității mecanice și electrice a inimii ca răspuns la condițiile schimbătoare – de exemplu, creșterea ritmului cardiac atunci când creierul detectează că trebuie să fii în alertă maximă „ca atunci când ești urmărit de un tigru”, spune Deepak L. Bhatt, profesor de medicină cardiovasculară la Școala de Medicină Icahn de la Mount Sinai din New York, sau încetinirea acestuia atunci când nu mai ești în pericol.
Înțelegerea acestor complexități ar putea inspira intervenții terapeutice promițătoare pentru situațiile în care inima nu funcționează corect. Scopul este de a dezvolta terapii viitoare care ar putea modula selectiv circuite neuronale specifice, în loc să stimuleze sau să suprime în general sistemul nervos autonom, spune Chang. Acest lucru i-ar ajuta pe medici să abordeze o problemă cardiacă – cum ar fi aritmiile cardiace cauzate de fibrilația atrială, insuficiența cardiacă, atacul de cord sau alte tulburări – direct și precis, fără a crea daune colaterale. Tratamentele actuale pentru bolile de inimă tind să vizeze mușchiul inimii, vasele de sânge sau sistemul de conducere electrică. De exemplu, prin utilizarea anumitor medicamente , aceste abordări pot provoca efecte secundare nedorite, cum ar fi insuficiență renală, risc de sângerare, amețeli, oboseală și alte simptome problematice.
În cele din urmă, noua cercetare ridică perspectiva unui viitor în care oamenii de știință pot valorifica puterea „mini-creierului” inimii pentru a menține inima funcțională corect – și pentru a regla fin ceea ce nu funcționează optim, Digi24.
A.D.
