Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
Mihai a devenit rege al României înainte de a împlini vârsta de șase ani, în urma decesului bunicului său, regele Ferdinand I (1914-1927), la 20 iulie 1927, și în condițiile în care tatăl său, prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune. Date fiind împrejurările, prerogativele demnității regale au fost asumate de o Regență (1927- 1930), în componența căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație, potrivit „Dicționar biografic de istorie a României”.
De formarea principelui Mihai s-au îngrijit în prima perioadă mama sa principesa Elena și bunica regina Maria. A luati lecții particulare, începând din 1928, la Castelul Peleș din Sinaia, cu profesorul Nicolae Sassu. Revenit pe neașteptate în țară și proclamat rege, la 8 iunie 1930, Carol al II-lea a organizat la Palat o clasă specială, formată din copii cei proveneau din medii sociale diferite și de etnii diferite, dar cu rezultate foarte bune la învățătură, sub conducerea generalului Traian Grigorescu.
Aici, au predat nume sonore, precum, istoricul Nicolae lorga și geograful Simion Mehedinți. Mihai, căruia, după revenirea la tron a tatălui său, îi fusese acordat titlul de Mare Voievod de Alba lulia, a fost înscris onorific la Liceul ‘Sf. Sava’ din București, la Liceul militar ‘Nicolae Filipescu’ de la Mănăstirea Dealu și la Școala tehnică a Aeronauticii de la Mediaș. Și-a susținut Bacalaureatul la 27 iunie 1940.
Pasionat de automobile și mecanică, a făcut practică la Atelierele Ford câte două ore pe săptămână (începând din 1936), în paralel cu pregătirea militară în i cadrul Batalionului Gărzii Regale a Palatului. Sublocotenent (1937) în cadrul Batalionului 1 vânători de munte, general de divizie (1940) și mareșal al României (1941), conform „Enciclopedia șefilor de stat și de guvern ai României” (Editura Meronia, 2011).
Mihai a revenit pe tronul României la 6 septembrie 1940, la vârsta de 19 ani, după ce Carol al II-lea a abdicat în urma unei domnii controversate, dar și în contextul unor evenimente majore interne și internaționale: notele ultimative ale URSS din 26 și 28 iunie, Dictatul de la Viena din 30 august, demonstrațiile puternice de protest de la începutul lunii septembrie, atitudinea ostilă a liderilor politici și a armatei, și până la instaurarea unui regim autoritar de către generalul lon Antonescu. Preluarea de către Antonescu a celor mai importante prerogative regale și excluderea sistematică a suveranului de la luarea deciziilor au creat de la început o stare de tensiune între Palat și conducătorul statului, care s-au amplificat în anii următori. ‘Nu mă duceam în București decât din rațiuni oficiale, atunci când mă convoca Antonescu. «Convoca», acesta este cuvântul potrivit’, potrivit volumului ‘Mihai l’ (‘Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947); Editura Enciclopedică, loan Scurtu, 2004).
Izolat la Sinaia, regele Mihai I a aflat din știrile transmise de radio BBC că România a intrat în război, alături de Germania, la 22 iunie 1941, împotriva URSS. Inițial, a fost de acord, având în vedere recuperarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, dar s-a împotrivit continuării războiului dincolo de Nistru. A mers în vizită pe front (9-10 iul. 1941 și 30 iul.-3 aug. 1942), alături de generalul Antonescu, unde i-a decorat pe ostașii români. Treptat, regele Mihai I a devenit tot mai reticent față de continuarea războiului, mai ales după înfrângerile din iarna anilor 1942-1943. În paralel, liderii principalelor partide luliu Maniu și Constantin I.C. Brătianu au stabilit legături secrete cu suveranul și cu Regina-mamă, discutând despre eventualitatea ieșirii României din război. Regele Mihai I și-a dat avizul pentru negocierile diplomatice secrete desfășurate de Barbu Știrbei la Cairo (începând din martie 1944), în scopul încheierii armistițiului cu Națiunile Unite, notează lucrarea ‘Enciclopedia șefilor de stat și de guvern ai României’ (Editura Meronia, 2011), conform și continuând AgerPres.
A.D.
