Orașul Hiroshima a restituit miercuri familiei rămășițele unui băiat care a murit în urma bombardamentului atomic din 1945.
Rămășițele lui fuseseră păstrate la Memorialul Victimelor Bombei Atomice, situat în Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima, potrivit Japan Times.
Este pentru prima dată când autoritățile orașului restituie rămășițele unei victime a bombardamentului atomic al cărei nume fusese înregistrat greșit în evidențele oficiale, eroarea fiind descoperită în timpul unei verificări amănunțite a urnelor funerare.
Shigeko Miyoshi, sora mai mică a lui Wakamoto, în vârstă de 91 de ani, a primit rămășițele fratelui său și cu greu și-a stăpânit lacrimile
„Nu pot spune că sunt fericită, ci mai degrabă copleșită de tristețe. Dacă l-ar fi găsit puțin mai devreme, cât de fericită ar fi fost mama mea”, a declarat Miyoshi.
După un moment de reculegere în fața memorialului, miercuri dimineață, urna a fost predată familiei într-o încăpere subterană în care sunt păstrate și alte rămășițe umane, noteazǎ ȘtirileProTv.



























