Târgul de Crăciun din Sibiu ocupă primul loc într-un clasament european al celor mai accesibile piețe de sărbători în funcție de prețul vinului fiert, potrivit unei analize publicate în presa britanică.
Studiul, care a comparat prețurile din 55 de târguri europene, indică un cost de numai 82 de pence pentru o porție de vin fiert la Sibiu. Alte trei orașe din România, Brașov, Craiova și București, figurează printre destinațiile cu cele mai mici prețuri. relatează Daily Express, potrivit Mediafax.
Publicația britanică prezintă Sibiul drept o destinație potrivită pentru o vacanță de iarnă, evidențiind arhitectura centrului istoric, atmosfera festivă și costurile reduse în comparație cu marile târguri de Crăciun din Europa Occidentală.
Potrivit analizei realizate de compania eurochange, o porție de vin fiert ar costa la Târgul de Crăciun din Sibiu 0,82 lire sterline, echivalentul a aproximativ cinci lei, în funcție de cursul valutar.
Prețul este cel mai mic dintre cele 55 de târguri incluse în cercetare. Datele reprezintă estimările prezentate în studiul britanic, nu o verificare independentă a tarifelor practicate de comercianții din Sibiu în ediția din acest an, potrivit Știripesurse.
A.D.



























