Locuitorii din municipiul Constanța și din mai multe localități ale județului vor fi afectați, în perioada 10–13 noiembrie 2026, de o serie de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică. Potrivit calendarului transmis de Rețele Electrice România, lucrările vor viza atât zone rezidențiale, cât și agenți economici, supermarketuri, restaurante și instituții. În anumite localități, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă total, în timp ce în altele vor exista întreruperi parțiale sau de scurtă durată.
Reprezentanții Rețele Electrice România au anunțat că întreruperile sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei de distribuție a energiei electrice. Compania precizează că a redus pe cât posibil numărul acestora, pentru a limita disconfortul consumatorilor, fiind luate totodată măsurile de siguranță necesare.
Conform programării, întreruperile vor avea loc în municipiul Constanța, dar și în localități precum Năvodari, Mangalia, Costinești, Albești, Techirghiol, Medgidia, Hârșova, Topalu, Vama Veche și altele.
Marți, 10 noiembrie 2026
1. Costinești și Schitu
Interval orar: 07:30 – 15:30
Întreruperi de scurtă durată în intervalul menționat.
2. Constanța – cartier Faleza Nord
Interval orar: 08:00 – 16:00
Strada Toma Caragiu – întrerupere parțială.
3. Darabani
Interval orar: 08:30 – 16:30
Străzile Văii, Bisericii, Școlii, Eternității, Măceșului, Mărului, Castanilor, Lungă și Principală, de la intersecția cu strada Castanului până la ieșirea spre Vâlcelele.
4. Albești
Interval orar: 08:30 – 16:30
Întrerupere totală în localitate.
5. Năvodari
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile T1 și T2 – întrerupere parțială.
6. Târgușor
Interval orar: 09:00 – 17:00
Întrerupere totală în localitate.
7. Mireasa
Interval orar: 09:00 – 17:00
Întrerupere totală în localitate.
8. Constanța – zona CFR Palas
Interval orar: 10:00 – 16:00
Agenți economici afectați: SN CFR SA – Secția Revizie Vagoane Palas, bulevardul I.C. Brătianu nr. 387.
9. Mangalia
Interval orar: 12:30 – 15:30
Supermarketul Lidl, strada Constanței nr. 62.
Miercuri, 11 noiembrie 2026
1. Costinești și Schitu
Interval orar: 07:30 – 15:30
Întreruperi de scurtă durată în intervalul menționat.
2. Techirghiol
Interval orar: 08:30 – 16:30
Străzile Halil Kadar și Ciorabai Musa.
3. Constanța – cartier Tăbăcărie
Interval orar: 08:30 – 16:30
Zone și agenți economici afectați:
Strada Viceamiral Ioan Murgescu;
Strada Ioan Borcea, porțiunea dintre strada Unirii și bulevardul Mamaia;
Strada Unirii, numerele 25–31;
Salon Ladies Magic Studio, strada Ioan Borcea nr. 35;
Blocul în care se află Dr. Leahu Nadejda, strada Unirii nr. 29;
Restaurantul italian Cosa Ristorante, strada Unirii nr. 29;
Magazinul Totul Pentru Casa Ta, strada Unirii nr. 31.
4. Năvodari
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile Tineretului, Dobrogei, Sănătății, Mării și Berzei.
5. Năvodari
Interval orar: 09:00 – 18:00
Străzile M16, M17 și M19 – întrerupere parțială.
6. Mireasa
Interval orar: 09:00 – 17:00
Întrerupere totală în localitate.
7. Târgușor
Interval orar: 09:00 – 17:00
Întrerupere totală în localitate.
8. Constanța
Interval orar: 10:00 – 16:00
Sediul C&D MAT SRL, bulevardul Aurel Vlaicu nr. 52.
Joi, 12 noiembrie 2026
1. Costinești și Schitu
Interval orar: 07:30 – 15:30
Întreruperi de scurtă durată în intervalul menționat.
2. Constanța – cartier Tomis Plus
Interval orar: 08:30 – 16:30
Străzi afectate:
Napoli;
Lyon;
Lisabona;
Riga;
Milano;
Londra;
Krakovia;
Bratislava;
Viena;
Hanovra;
Budapesta;
Praga;
Zagreb;
Verona;
Aleea Valencia.
Imobile și ansambluri rezidențiale afectate:
DARIA Residence – strada Madrid nr. 50A;
CELINE Elegance – strada Madrid nr. 50;
Astoria Residence – strada Madrid nr. 60;
Blocurile Magenta Construct – strada Budapesta;
Vilele din zona Vișinescu–Malcea;
Blocurile A1, A2, A3, A4 și A5 – strada Milano;
Blocurile A7 și A8 – strada Lyon nr. 31–33;
Blocurile B1, B3, B5 și V3;
Vile și blocuri de pe strada Verona nr. 2;
Blocul Verona nr. 4;
Blocul B, inclusiv clienții casnici și spațiile comerciale situate la parter.
Agenți economici afectați:
Supermarket Profi;
Supermarket Mega Image – strada Verona nr. 4;
Farmacia Minifarm 66 Tomis Plus;
Restaurant Papa Ricardo Tomis Plus;
Magazinul de mobilă Art Gama;
Cofetăria Ervi Sweets;
CBC Caffee by Filicori;
Magazin Hendi;
Magazin Sika YellowShop;
Magazinul de mobilă Sofas Collection;
Showroom-ul de vânzări Novopolis;
Magazinul alimentar Froo – strada Krakovia nr. 9.
3. Darabani
Interval orar: 08:30 – 16:30
Străzile Văii, Bisericii, Școlii, Eternității, Măceșului, Mărului, Castanilor, Lungă și Principală, de la intersecția cu strada Castanului până la ieșirea spre Vâlcelele.
4. Vama Veche
Interval orar: 08:30 – 16:30
Obiective și agenți economici afectați:
Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche;
Poliția de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche;
Magazin Hering Travel Free Shop;
Sistemul de monitorizare CNAIR;
Antena Vodafone;
Antena Orange.
5. Runcu
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile Derelei, Bisericii, Salcâmilor, Fermei, Dealului și Principală.
6. Nistorești
Interval orar: 09:00 – 17:00
Întrerupere totală în localitate.
7. Năvodari
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile Albinelor, Aleea Materna și Nuferilor.
8. Hârșova
Interval orar: 09:00 – 17:00
Zone afectate:
Aleea Sportului;
Strada Casăriei;
Strada Traian;
Strada Vadului;
Aleea Cimitirului;
Strada Plantelor;
Strada Gropilor;
Strada Oituz;
Șoseaua Constanței;
Strada Oborului;
Strada Libertății;
Strada Atelierelor;
Strada Fierăriilor;
Strada Ardealului.
9. Constanța – zona Tomis 3
Interval orar: 09:00 – 12:00
Supermarket Lidl, strada Soveja nr. 35–35A.
10. Olimp
Interval orar: 10:00 – 18:00
Hotelul și Restaurantul Amfiteatru, precum și magazinele din zona indicată.
11. Constanța – zona Delfinariu
Interval orar: 12:00 – 16:00
Supermarket Lidl, strada Soveja nr. 15C.
Vineri, 13 noiembrie 2026
1. Costinești și Schitu
Interval orar: 07:30 – 15:30
Întreruperi de scurtă durată în intervalul menționat.
2. Constanța – zona centrală
Interval orar: 08:00 – 16:00
Strada Cuza Vodă, numerele 28–34, inclusiv clienții casnici și spațiile comerciale situate la parter.
Restaurant Sport – strada Cuza Vodă nr. 28.
3. Techirghiol
Interval orar: 08:30 – 16:30
Strada Muncii, strada Pictor Andreescu – parțial și strada Dona – parțial.
4. Viișoara
Interval orar: 08:30 – 16:30
Întrerupere totală în localitate.
5. Mangalia
Interval orar: 08:30 – 16:30
Agenți economici afectați:
Magazin Penny Market – strada Portului;
Magazin Carrefour – strada Portului;
Pensiunea Ingrid.
6. Constanța – zona Obor
Interval orar: 09:00 – 14:00
Străzi afectate: Oborului, Ardealului, Industriei Mici și Bărăganului.
Agenți economici și obiective afectate:
Stație ITP Auto CT12 – strada Ardealului nr. 10;
Laborator de cofetărie – strada Ardealului nr. 13A;
Cafenea Arena Cafe – strada București nr. 13;
Atelier Tâmplărie PVC, Ambrosiana SRL – strada Oborului nr. 45;
Service Auto Kraft Motors – strada Oborului nr. 45;
SC Dimos Impex SRL – strada Oborului nr. 47;
Restaurant Deus, Brândușa Star SRL – strada Oborului nr. 40;
Spălătoria Auto Cartech – Beauty 4 Cars – strada Oborului nr. 46;
Atelier Tehnocom Serv – strada Industriei Mici nr. 9;
Clădirea de birouri Mass Studio și Yza Optic – strada Theodor Burada nr. 38A.
7. Băltăgești
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile Pompierilor, Ciobanului, Busuiocului, Baciului, Pârâului, Scurtă, Plopilor, Gutuiului, Grădinarilor, Câmpului, Liberă, Salcâmilor și Principală.
8. Topalu
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile Hârșovei, Liliacului, Rândunelelor, Zorelelor, Frunzelor, Livezii, Trandafirului, Nicolae Gaidagiu și Dealului.
9. Medgidia
Interval orar: 09:00 – 17:00
Aleea Trandafirilor, Școala Lucian Grigorescu, strada Radu Negru și Piața Centrală.
10. Cochirleni
Interval orar: 09:00 – 17:00
Zona Caraula.
11. Năvodari
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile M19 și M20 – întrerupere parțială.
12. Mangalia
Interval orar: 09:00 – 17:00
Străzile Demostene Botez și Horia Vintilă.
13. Constanța – zona Energia
Interval orar: 09:00 – 12:00
Supermarket Lidl – strada Baba Novac nr. 165.
14. Mamaia
Interval orar: 12:00 – 18:00
Hotel Delta Mamaia, aparținând SC Delta Vacanța SRL.
Recomandări pentru consumatori
Rețele Electrice România precizează că întreruperile programate sunt necesare pentru executarea în siguranță a lucrărilor de mentenanță și modernizare a infrastructurii electrice.
Consumatorii din zonele vizate sunt sfătuiți să își organizeze activitățile în funcție de intervalele anunțate și să ia măsuri pentru protejarea echipamentelor electrice sensibile.
Programul actualizat al întreruperilor poate fi consultat pe site-ul oficial Rețele Electrice România, în secțiunea „Întreruperi programate”.
D.A.



























