Inginerul Bogdan Deaconu, format în cadrul centralei nucleare şi evaluator al performanţei flotei nucleare internaţionale în cadrul Institute of Nuclear Power Operations (INPO), va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, pentru a îmbunătăţi performanţa tehnică a centralei, informează Nuclearelectrica într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
„Numirea răspunde unei priorităţi strategice: restabilirea nivelului de excelenţă pe zona tehnică – performanţa echipamentelor, eficacitatea organizaţiei de inginerie şi consolidarea unei culturi a prevenţiei şi de îmbunătăţire continuă – care a plasat constant unităţile nucleare de la Cernavodă pe primele locuri în clasamentele mondiale ale factorului de capacitate”, se menţionează în comunicat.
La rândul său, noul lider tehnic al centralei a transmis un mesaj despre priorităţile mandatului său:
„CNE Cernavodă a demonstrat, de-a lungul anilor, că îşi merită locul în topul celor mai performante centrale nucleare din lume. Acesta este standardul la care ne raportăm. La nivel internaţional, am lucrat cu centrale care şi-au reechilibrat performanţa şi ştiu ce funcţionează: echipamente reziliente, probleme identificate la timp, procese eficiente, oamenii potriviţi la locul potrivit şi o cultură în care fiecare persoană îşi asumă, cu responsabilitate, rezultatul final. Echipa de la CNE Cernavodă are competenţa şi angajamentul necesare pentru a-şi reconfirma performanţa la nivel tehnic. Rolul meu este să creez cadrul în care atuurile echipei să se transforme în rezultate vizibile şi sustenabile”, a declarat Bogdan Deaconu.
În parcursul său profesional, Bogdan Deaconu a fost, între 2019 şi 2024, coordonatorul principal al programului de extindere a duratei de viaţă a Unităţii 1 – de la iniţiere şi dezvoltare până la derulare -, proiect prin care Unitatea 1 a CNE Cernavodă funcţionează în continuare până la intrarea în retehnologizare.
De asemenea, a format şi a condus echipe cros-funcţionale şi multinaţionale în proiecte complexe, precum inspecţia şi rezolvarea deficienţelor la componentele interne ale reactorului, operaţiuni care au implicat sute de contractori şi angajaţi proprii, cu grafice strânse de execuţie şi gestionarea responsabilă a riscurilor.
M.G.

























