Ministerul Justiției, prin Direcția Tehnologia Informației, participă cu proiectul OPTIMUS la cea de-a doua ediție a „Galei Inovării în sectorul public 2026”, competiție organizată de Secretariatul General al Guvernului, prin Laboratorul de Inovare (InoLab), în parteneriat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), dedicată promovării soluțiilor inovatoare care contribuie la modernizarea administrației publice.
”Dezvoltată de specialiști IT ai Ministerului Justiției și ai instanțelor judecătorești, platforma OPTIMUS reprezintă un pas important în digitalizarea justiției, prin utilizarea inteligenței artificiale pentru înregistrarea și transcrierea automată a ședințelor de judecată. Sistemul transformă înregistrările audio în text, simplificând activitatea grefierilor și reducând timpul necesar transcrierii dezbaterilor.
Proiectul este rezultatul unei ample colaborări instituționale, care reunește Ministerul Justiției, instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară și tribunalele militare, contribuind la modernizarea activității judiciare prin valorificarea expertizei specialiștilor din sistem.
Utilizarea inteligenței artificiale se realizează cu respectarea unor măsuri de verificare și siguranță, fiecare transcriere generată automat fiind verificată și corectată întotdeauna de către grefier. Platforma semnalează posibilitatea apariției unor erori și păstrează atât versiunea inițială a textului, cât și modificările efectuate ulterior, asigurând trasabilitatea informațiilor.
Beneficiile se reflectă atât în activitatea personalului instanțelor, cât și în serviciile oferite cetățenilor. Platforma facilitează identificarea și accesarea înregistrărilor, permite redactarea declarațiilor martorilor în timp real și contribuie la o mai bună organizare a activității judiciare.
Implementat la nivel național, proiectul cuprinde 245 de instituții judiciare și peste 1.000 de săli de judecată și de consiliu. Potrivit datelor înregistrate până la 24 octombrie 2026, prin intermediul platformei au fost realizate peste 1,14 milioane de transcrieri, rezultate care evidențiază impactul semnificativ al proiectului asupra modernizării activității judiciare.
Proiectul a fost realizat cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C7 – „Transformare digitală”, Investiția I4 – „Digitalizarea sistemului judiciar”, contribuind la îndeplinirea Jalonului PNRR nr. 164 – „Sistemul electronic de management al cauzelor ECRIS V și transformarea digitală a sistemului judiciar”. Totodată, proiectul se înscrie în direcțiile de dezvoltare promovate prin Strategia Națională privind Inovarea în Sectorul Public 2026–2030.
Prin participarea la această competiție, Ministerul Justiției evidențiază rezultatele colaborării dintre specialiștii din sistemul judiciar și importanța valorificării tehnologiei pentru dezvoltarea unor servicii publice mai eficiente, accesibile și adaptate nevoilor cetățenilor.
Publicul este invitat să descopere proiectul OPTIMUS și să îl susțină prin vot în cadrul Galei Inovării în sectorul public 2026, accesând platforma oficială a competiției, până la data de 22 noiembrie 2026, ora 23:59”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției.
L.B.



























