Gabriel Daraban, directorul comercial demisionar al Oil Terminal, împreună cu afaceristul Gheorghe Chealfă, au fost plasați sub control judiciar în dosarul în care sunt acuzați de constituire de grup infracțional în legătură cu unele operațiuni desfășurate prin intermediul companiei de stat menționată.
Atât Daraban, cât și Chealfă, au fost singurii reținuți de procurorii DIICOT în urma perchezițiilor de joi, 12 noiembrie, din tot lotul de suspecți bănuiți că ar face parte din rețeaua infracțională. Reamintim că procurorii DIICOT au descins la compania din Constanța, precum și la multe alte adrese din țară.
După audieri care au durat mai multe ore, procurorii au decis reținerea lui Gabriel Daraban, fostul director comercial al Oil Terminal, și a omului de afaceri Gheorghe Chealfă, administrator al companiei Eco Petroleum.
În cursul zilei de vineri, ambii au fost plasați sub control judiciar.
Potrivit unor surse, printre cei implicați în ancheta DIICOT se numără și Alin Nicolae, Sebastian Ghiță, Hamza Karimov și Dan Florin Berendel.
Care sunt acuzațiile
Amintim că ancheta DIICOT vizează o grupare de criminalitate organizată constituită în 2023, formată din persoane care ar fi pus la punct un mecanism complex de fraudare a bugetului de stat prin intermediul mai multor societăți comerciale implicate în comercializarea produselor petroliere. Potrivit procurorilor, schema presupunea folosirea unor firme interpuse, inclusiv una aflată în insolvență, emiterea unor facturi pentru operațiuni fictive și înregistrarea acestora în contabilitate pentru deducerea ilegală a TVA. În paralel, ar fi fost declarate incomplet cantitățile de motorină și benzină eliberate pentru consum, astfel încât să fie diminuate accizele și obligațiile fiscale.
Anchetatorii susțin că membrii grupării ar fi obținut și finanțări bancare în valoare de peste 41 de milioane de lei, garantate de stat prin programele IMM INVEST și IMM INVEST PLUS, folosind documente și informații nereale. Alte credite, în valoare de aproximativ 2,45 milioane de lei, ar fi fost obținute prin prezentarea unor achiziții simulate și a unor bunuri supraevaluate. Investigațiile vizează și presupuse nereguli în procedura de cesionare a unor creanțe bugetare, precum și implicarea unor funcționari din administrația fiscală, angajați ai unei instituții bancare și inspectori vamali.
Un capitol important al anchetei privește importul și eliberarea produselor petroliere din antrepozitele vamale. Potrivit procurorilor, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, unor societăți li s-ar fi permis să comercializeze mărfurile înainte de achitarea accizelor și TVA. Valoarea obligațiilor fiscale a căror încasare ar fi fost amânată nelegal se ridică la aproximativ 238,6 milioane de lei, iar dobânzile și penalitățile calculate de autoritatea vamală depășesc 25 de milioane de lei.
Daniel ALBU


























