Ziua Dobrogei a fost sărbătorită și la Corbu printr-o activitate educativă dedicată istoriei, tradițiilor și obiceiurilor acestui ținut multicultural. Câțiva elevi ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” din localitate au participat la o întâlnire menită să le ofere o perspectivă mai apropiată asupra identității dobrogene și a valorilor care definesc regiunea.
Inițiativa, organizată în colaborare cu Căminul Cultural Corbu, a adus în atenția copiilor elemente importante din trecutul Dobrogei, dar și tradițiile și obiceiurile păstrate de-a lungul generațiilor de comunitățile care trăiesc în această zonă.
Componenta istorică a activității a fost prezentată de profesorul Liviu Tell Coteț, care le-a vorbit elevilor despre momentele importante din istoria Dobrogei și despre semnificația zilei de 14 noiembrie 1878, când regiunea a revenit la România.
Dincolo de informațiile istorice, întâlnirea a reprezentat și un prilej de a-i apropia pe cei mici de patrimoniul cultural local și de a le trezi interesul pentru tradițiile și obiceiurile comunității în care trăiesc.
Reprezentantul Căminului Cultural Corbu, referent cultural, Elena Crețu a mulțumit directoarei unității de învățământ, Anghelina Târnă, precum și cadrelor didactice care au răspuns invitației și au încurajat participarea elevilor la această inițiativă. Un gând special a fost adresat copiilor, considerați principalii beneficiari ai unei astfel de experiențe educative.
Activitatea demonstrează importanța colaborării dintre instituțiile culturale și cele de învățământ în promovarea istoriei și tradițiilor locale, dar și în transmiterea identității dobrogene către generațiile tinere. La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani tuturor dobrogenilor!
A.V.


























