Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului, valabilă în intervalul 23 februarie, ora 22:00 – 24 februarie, ora 18:00. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări susținute, în noaptea de duminică spre luni (23/24 februarie) și în prima parte a zilei de luni (24 februarie) în nordul Crișanei, Transilvania și Maramureș, cu viteze de 80…95 km/h, iar mai ales pe parcursul zilei de luni, în Moldova și în nordul Dobrogei, temporar cu peste 90…100 km/h.
ISU recomandă tuturor cetățenilor aflați în zonele pentru care sunt anunțate fenomene meteorologice periculoase să urmeze cu strictețe indicațiile autorităților și în situația manifestării vântului puternic să se evite deplasarea în zonele cu copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare care ar putea fi doborâte. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.


























