Activiştii pentru drepturile femeii au stabilit ca ziua de 25 noiembrie să fie dedicată luptei împotriva violenţei asupra femeilor. În ţările din Europa, 1 din 5 femei a fost cel puţin o dată în viaţă subiectul violenţei fizice.
Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, combaterea violenţei în familie reprezintă o prioritate, astfel că, în data de 04 martie 2020, a fost deschis un nou serviciu dedicat victimelor violenţei domestice – Locuinţa Protejată Victimele Violenţei Domestice. Discutăm despre Proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020 -„Venus – împreună pentru o viaţă în siguranţă”- POCU: 465/4/4/128038, implementat de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Obiectivul specific al proiectului este „Reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice”. În cadrul proiectului, DGASPC Constanţa a înfiinţat Complexul de servicii pentru sprijinirea victimelor violenţei domestice, care are în componenţă Compartimentul de consiliere Victimele Violenţei Domestice prin grupul de suport, Cabinetul de consiliere vocaţională şi o Locuinţă Protejată.
În primele 9 luni ale anului 2020, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a înregistrat 22 cazuri de violenţă împotriva femeii. Dintre acestea, 14 cazuri au fost de violenţă fizică şi alte 8 de violenţă psihologică.
În acest moment, de serviciile oferite de DGASPC Constanţa în cadrul locuinţei protejate beneficiază trei mămici şi cinci copii.
În rândurile ce urmează vă lăsăm mărturiile a două femei victime ale violenţei domestice, ambele făcând parte din grupul ţintă al proiectului „Venus – pentru o viaţă în siguranţă”, care au fost de acord să îşi facă publice poveştile de viaţă. Prima dintre ele beneficiază de serviciile oferite de locuinţa protejată din cadrul DGASPC Constanţa, iar cea de-a doua face parte din grupul de suport din cadrul Proiectului -„Venus – împreună pentru o viaţă în siguranţă”.
Aruncată în stradă, noaptea!
„La vârsta de 15 ani locuiam cu familia în Spania şi mergeam la Biserica Adventistă. Acolo, l-am întâlnit pe cel care avea să devină soţul meu. Venea în fiecare zi să mă viziteze în casa părinţilor mei. Într-o zi, stăteam de vorbă cu el, în camera mea, şi a venit fratele meu care a început să se certe cu el, iar el, viitorul meu soţ, l-a bătut.
Părinţii mei s-au supărat foarte tare şi m-au dat afară din casă, iar eu m-am dus să locuiesc cu viitorul soţ, deoarece eram într-o ţară străină; aveam doar 15 ani şi nu aveam unde să mă duc. La vârsta de 18 ani, am plecat în România şi ne-am căsătorit, apoi ne-am întors în Spania şi, la vârsta de 19 ani, am rămas însărcinată cu fiica mea. Până la naşterea fetiţei totul a mers bine, el mă iubea, se purta frumos cu mine, mă vedea ca pe femeia perfectă dar, după naşterea copilului, totul s-a schimbat, soţul meu începând să mă jignească, să mă judece şi să mă bată. Când fetiţa avea 2 ani, ne-am mutat cu părinţii lui în România. Într-o noapte, m-a bătut şi m-a dat afară, în pijamale, la ora 12. M-a adăpostit o vecină care a chemat Ambulanţa şi Poliţia. A doua zi am depus plângere la Poliţie împotriva soţului, mi-am luat fetiţa şi am mers la un Centru pentru femeile maltratate, în Bucureşti.
Am stat acolo o lună, dar soţul meu mă suna plângând, îşi cerea iertare şi promitea că nu se va mai întâmpla, rugându-mă să revin la el. M-am împăcat cu el, iar o perioadă ne-a fost bine. Am rămas însărcinată cu al 2 lea copil, un băieţel.
După naşterea copilului au început iar jignirile, ameninţările, m-a aruncat din nou în stradă, noaptea, la ora 2. L-am rugat să mă lase să stau până dimineaţa, deoarece nu aveam unde merge la ora aceea. A doua zi, după ce a plecat la serviciu, am luat copiii şi am fugit la părinţii mei, în altă localitate. Soţul meu a aflat unde sunt şi a început să-mi ameninţe părinţii.
Neavând linişte în casa părinţilor mei din cauza soţului, m-am mutat la nişte prieteni, pentru o perioadă. Neputând să ne mai întreţină, aceştia m-au adus la o Locuinţă Protejată pentru Victimele Violentei Domestice, unde mă aflu în prezent.
Sunt convinsă că am făcut alegerea corectă plecând din acel mediu violent. Nu a fost uşor. Am încredere că voi reuşi să depăşesc acest moment greu şi că, în viitorul apropiat, voi avea o viaţă independentă şi liniştită alături de copiii mei”.
Am ajuns o victimă. Cum? Nici eu nu ştiu…
„Până la relaţia cu domnul M., eram ceea ce se poate numi apărătoarea victimelor şi descurajam vehement orice tip de violenţă susţinând în trecut numeroase femei şi fete, victime ale violenţei, până am ajuns eu în locul lor. Cum? Nici eu nu ştiu M-am simţit prinsă ca într-o vâltoare şi, pe zi ce trecea, m-am afundat mai tare”.
„Părea un băiat din timpurile trecute, cu bun simţ şi respect. La 5 zile după începerea relaţiei a aruncat cu furculiţa în mine pentru că mămăliga era nefiartă. Spunea că iau totul prea în serios, mai ales astfel de gesturi. Am simţit că nu este în regulă felul în care se comporta, dar nu puteam rupe relaţia. Aveam 35 de ani. Familia, rudele erau toate în jurul meu cu aceleaşi cuvinte: familie… ai vârsta… copii nu ai să mai poţi face.
În mai 2017 am rămas însărcinată. O sarcină oprită în evoluţie. Evident, chiuretaj şi suferinţă. Cel puţin pentru mine! La o lună după chiuretaj m-a lovit. Putin spus doar lovit. M-a umilit. Am chemat poliţia. Am fost scoasă din casă eu, cu toate că eu plăteam chiria şi contractul de închiriere era pe numele meu. A ascuns contractul şi eu am fost evacuată. De fapt, mă puteam întoarce, dar cine ar fi făcut-o?
Am plecat la părinţi în altă localitate. Într-o săptămână nu a făcut decât să plângă la telefon, să mă roage, să jure că nu se mai întâmplă şi m-a convins să mă întorc. Timp de 1 an de zile nu a făcut un gest greşit şi nici nu a exagerat cu consumul de alcool.
În 2018, m-a strâns de gât până am leşinat. Plecam din ţară şi aveam valiza la uşă”. „Mi-am revenit din leşin singură şi m-am trezit pe jos, în fata uşii, cu valiza lângă mine. Am apucat mânerul şi am ieşit pe uşă. Timp de o lună şi jumăte nu am vorbit cu el. Îmi scria zilnic. M-am întors în ţară şi ne-am văzut şi iar… m-am întors la „casa noastră”.
De atunci, am stat mult timp plecată. Când eram acasă erau certuri şi reproşuri, controale la telefon. Eu mă apărăm plecând, pentru că nu ştiam cum să închei relaţia. În august 2018 am rămas însărcinată iar. Ştiam deja că trebuie să termin relaţia cu el şi căutam o metodă”. „Credeam că, dacă voi sta cu tatăl copilului, va avea sprijin şi nu va fi singură niciodată sau nu atât de mult pe cât am fost eu, copil fiind. Dacă nu ar fi fost asta, cred ca aş fi încă acolo…”
„După ce s-a născut K, a început şantajul că-mi va lua copilul… că nu am nimic… că nu o să am şanse în faţa lui. Faptul că el mi-a aruncat fata în braţe şi ea s-a lovit de maxilarul meu, în seara cu agresiunea, m-a făcut să înţeleg că nu-i fac un bine dacă rămân acolo.
Astăzi, la 6 luni de când m-am despărţit, cu 2 procese pe rol care par a nu se termina, pot spune că mă mândresc. Am reuşit să scap de un individ agresiv şi manipulator. Îmi renovez singură casa, fiica mea este la o creşa privată, nu duc lipsa de nimic… am linişte”.
Data de 25 noiembrie comemorează asasinarea, în 1961, la ordinele preşedintelui Rafael Leonidas Trujillo, a celor trei surori Mirabal – Patria, Minerva şi Maria Teresa, activiste din Republica Dominicană. Motivul asasinării lor a fost faptul că surorile s-au opus cu vehemenţă dictaturii lui Rafael Leonidas Trujillo. În acea zi de 25 noiembrie, câţiva ofiţeri ai poliţiei secrete au oprit automobilul în care se aflau surorile Mirabal. Femeile au fost sufocate şi apoi bătute, iar maşina împinsă într-o râpă pentru a simula un accident. Patria avea 31 de ani, Minerva 34 de ani, iar Maria Teresa 25 de ani.
A.V.
