Aroganța l-a costat scump pe un taximetrist constănțean care are acum de cotizat la bugetul local cu 2.300 lei. În plus, a pus în pericol și circulația rutieră și integritatea fizică a mai multor persoane.
Totul a pornit în jurul orei 14.00, după ce un echipaj al Poliției Locale Constanța au observat în zona Tomis III, un taxi care staționa într-o zonă interzisă, iar cel aflat la volan și-a aruncat chiștocul de țigară pe geam. Când s-au apropiat polițiștii locali și i-au cerut să se legitimeze pentru a fi sancționat, taximetristul a demarat în trombă pe strada Soveja, spre Institutul de Marină.
Cei de la Poliția Locală au pornit în urmărire și au cerut sprijinul celor de la Secția 4 Poliție pe raza cărora se îndrepta cel urmărit. Un echipaj mixt de poliție – jandarmerie a ieșit în calea taximetristului și a reușit să îl blocheze pe străzile din cartierul Coiciu. Individul a fost condus la sediul DGPL unde a fost sancționat pentru staționare în zona interzisă, pentru că a aruncat chiștocul pe geam, dar și pentru refuzul de a se legitima, ceea ce se transpune financiar într-o amendă de aproximativ 2.300 lei.
C.S.





























Domnul sau doamna C. S., se scrie ‘taxi’..nu ‘taxiu’!!! Recomand manual ‘ Gramatica V-VIII’!!!!
Aveti dreptate, multumim, am corectat.