O operație în premieră s-a realizat în cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică din Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Gafencu” Constanța de către o echipă mixtă de medici formată din dr. Anca Oprescu (Chirurgie Plastică) și dr. Cristina Mitu (Chirurgie Generală). Discutăm despre biopsierea ganglionului sentinelă, intervenție efectuată în luna decembrie 2019, indicată pentru stadializarea anumitor neoplazii, în principal melanomul malign și cancerul de sân, o metodă de diagnostic folosită de rutină în țările vest europene. Pentru detectarea intraoperatorie a acestor ganglioni s-a folosit atât sonda gamma, cât și injectarea intraoperatorie de ICG, o substanță fluorescentă utilizată în imagistica sistemului limfatic. Rezultatele obținute după această biopsie țintită orientează medicul oncolog în conturarea terapiei ulterioare, iar pacientul are avantajul unei intervenții mai limitate, cu recuperare mai rapidă. Spitalul Militar este singurul spital din Dobrogea în care s-a realizat această intervenție. Despre cum se pot opera civilii în cadrul Spitalului Militar din Constanța, dar și despre ce patologii ajung în atenția cadrelor medicale, am aflat de la medicul chirurg Cristina Mitu în cadrul unui interviu acordat Focus Press. De precizat faptul că Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Militar de Urgență din Constanța are o echipă coordonată de doi medici primari și doi medici specialiști care asigură servicii medicale de chirurgie (laparoscopică, chirurgie abdominală și pelvină, chirurgie parietală, chirurgie vasculară periferică, chirurgia sânului, etc). Secția are în dotare 3 linii de Chirurgie minim invazivă, una cu unitate procesare imagine video 3D și altă aparatură de înaltă performanță.
Reporter: Doamnă doctor, să facem cunoștință – vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Medicul Cristina Mitu: Bună ziua! Mă numesc Cristina Mitu. Sunt medic specialist în Chirurgie Generală. Vin din București. Am terminat facultatea, Institutul Medico-Militar, în București, ulterior rezidențiatul tot în București și am ajuns la Constanța pentru a-mi practica mai departe meseria într-un spital. Sunt căsătorită și am un copil de 2 ani.
Rep.: Care a fost motivația dumneavoastră de a deveni medic chirurg? Ați avut un mentor pe care l-ați urmat?
M.C.M.: Motivația, greu de spus. Inițial, pot să spun că din facultate, prima specialitate pe care mi-am dorit-o a fost Anestezie și Terapie Intensivă. Ajungând în anul III de facultate, am intrat în spital, în stagiile de spital. Am început și stagiul de Chirurgie și stând cu chirurgii din Spitalul Municipal, că de fapt ei sunt vinovații pentru cariera mea de chirurg, am descoperit că mă atrage mai mult partea chirurgicală decât partea de Anestezie. Iar ca mentor nu pot să zic că am avut o persoană anume, pentru că trebuie să le mulțumesc tuturor colegilor cu care am luat contact, pentru că de la fiecare am învățat câte ceva. În mod special am învățat mai multe de la domnii doctori care m-au pregătit în rezidențiat, în Clinica din Spitalul Bagdasar, condusă de profesorul Grigorean. În mod ierarhic am lucrat direct cu domnul doctor Nacev și cu domnul doctor Badiu, medici de la care am învățat și mai mult.
Rep.: Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre unitatea sanitară în care va desfășurați acum activitatea de medic chirurg. S-a amenajat și o Unitate de Primire Urgențe.
M.C.M.: Unitatea de Primire Urgențe exista, numai că acum a fost reamenajată într-un spațiu mai generos, cu dotări moderne, accesibil. Lucrez în Spitalul Militar din Constanța, un spital în care eu mă simt bine și îmi desfășor cu plăcere activitatea. Avem cazuistică, avem prezentări. Așteptăm pacienți, să-i facem bine.
Rep.: Ce înseamnă să fii medic chirurg în România lui 2020? Care sunt plusurile și minusurile?
M.C.M.: Ca și plusuri, față de țările superioare nouă, din punct de vedere financiar și tehnologic, noi avem avantajul că putem să vedem și să urmărim un pacient. Putem să menținem o legătură cu el în sensul în care eu preiau un pacient de la prima consultație, de la zero, și îl duc până la externare și până la urmărirea post-operatorie, față de alte țări în care pacientul este văzut în fiecare etapă din spital de un alt medic. El este internat de un medic, operat de un alt medic, externat de un alt medic și urmărit de un alt medic. Contează foarte mult și relația care se creează cu pacientul ca și avantaj, pentru că și vindecarea nu constă numai în Chirurgie, constă un pic și în Psihologie. Cred că este destul de important pentru pacient să știe că poate să se încreadă și că același om îl vede în toate etapele și când a venit cu suferință și când pleacă bine la externare. Ca dezavantaje trebuie să recunosc că la nivel național mai trebuie investit în infrastructură, în tehnologie, în dotări, dar suntem pe o pantă ascendentă și aici. Adică se văd de la an la an beneficiile.
Rep.: Considerați că această meserie este mai dificilă pentru o femeie decât pentru un bărbat? Explicați, vă rog, răspunsul.
M.C.M.: Când ne referim strict la Chirurgie eu consider că da. Eu am simțit pe propria mea piele că trebuie să lucrez și trebuie să demonstrez că pot de 3-4 sau 5 ori mai mult, decât un coleg de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire. Acum probabil că sunt anumite meserii în care femeile sunt văzute puțin marginalizate. „Ce cauți tu aici? Ești femeie! Asta nu este pentru femei”. Lucrurile și vremurile se schimbă și am început să fim și noi acceptate. Sunt oameni reticienți când văd femeie chirurg și mai ales tânără, pentru că sunt destul de tânără. Am terminat de trei ani pregătirea în rezidențiat.
Rep.: Ce patologii ajung în atenția medicilor chirurgi de la Spitalul Militar din Constanța?
M.CM.: Aproape toată gama din patologia digestivă și ce ține de Chirurgie Generală: boli acute, boli cronice, perete abdominal, tiroidă, sân, varice, proctologie. Nu ajung politraume. Politraumatismele momentan sunt redirecționate către Spitalul Județean, spital de un rang superior, dar restul patologiei se adresează și se întâlnește și poate fi tratată și la noi în spital.
Rep.: În ce condiții se pot opera civilii la Spitalul Militar din Constanța?
M.C.M.: În condiții normale. Pacientul civil se prezintă cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cu cardul de sănătate, dacă îl are emis, cu adeverință de salariat sau cu talon de pensie și va fi consultat, internat și operat în aceleași condiții ca și un pacient din cadrul militar, cu singura mențiune că în spitalele militare, pacienții militari au prioritate la internare sau la consultație, dar și urgențele primează. Dacă am un pacient civil, cu o urgență chirurgicală și un pacient militar cronic, va prima urgența chit că este civil, chit că este militar. Dacă amândoi sunt cronici, va prima pacientul militar.
Rep.: Cum vă pregătiți pentru o operație? Vă odihniți mai mult înaintea unei intervenții chirurgicale?
M.C.M.: Dacă mă aștept să am o intervenție chirurgicală complexă, dacă am posibilitatea, încerc să mă odihnesc mai mult. Încerc să mă liniștesc psihic și, de ce nu, cu câteva zile înainte sau cu o programare stabilită, trebuie să avem și studiu. Asta nu înseamnă că dacă am terminat facultatea și rezidențiatul, am dat examenele și suntem specialiști, nu trebuie să mai citim. Trebuie să citim și să fim tot timpul puși la curent, pentru că totul se schimbă. În medicină în fiecare zi apare ceva nou.
Rep.: Care a fost cea mai dificilă operație pe care ați realizat-o până în acest moment?
M.C.M.: Mi-e greu să dau un răspuns pentru că din punctul meu de vedere toate intervențiile sunt dificile. Pentru pacient indiferent că se operează de apendicită, pentru el este cea mai dificilă intervenție pe care a avut-o și pentru noi pot să zic la fel. Orice intervenție chirurgicală, cât de simplă o privește cineva, se poate complica și poate ajunge într-o intervenție chirurgicală complexă, cu urmărirea ulterioară complexă. Cele mai complexe sunt intervențiile chirurgicale din politraumă pe care le-am practicat în pregătirea în rezidențiat. Contează foarte mult și ce alte boli mai are pacientul asociat. Cu cât are mai multe, cu atât se complică o intervenție chirurgicală.
Rep.: Dumneavoastră ați fost vreodată operată? Cum este de partea cealaltă a baricadei?
M.C.M.: Am fost operată de mai multe ori și este ciudat. Spun ciudat, pentru că mi-a fost frică și îi înțeleg mai bine pe pacienții care se operează pentru că știu prin ce trec. Mi-a fost frică și de anestezie, mi-a fost frică și de intervenția chirurgicală în sine, poate și pentru că știu care sunt și care erau toate complicațiile care puteau să apară și mă așteptam să apară fix la mine. Nu au apărut, dar ai o emoție când știi, pas cu pas, ce urmează să facă celălalt chirurg. Îți imaginezi: “Acum mi-a tăiat pielea. Acum a legat”. Este un sentiment ciudat care te încearcă când ești de cealaltă parte.
Rep.: Care sunt paşii premergători unei operaţii?
M.C.M.: În ce sens? În sensul pacientului sau în sensul meu?
Rep.: Din ambele puncte de vedere.
M.C.M.: Este o întrebare la care este greu de răspuns. Consider că pacientul înaintea unei intervenții chirurgicale ar trebui să încerce să se liniștească și să aibă încredere în persoana care urmează să îl opereze. Să aibă încredere că persoana respectivă vrea să facă și va face tot ce este mai bine pentru el. Chiar dacă medicul chirurg explică că va suferi o intervenție chirurgicală, iar pe parcursul intervenției apar complicații și se ajunge la altceva, asta nu se ajunge din dorința sau din neștiința chirurgului, cât de problema întâlnită în operație. Iar pentru asta, pacientul trebuie să aibă încredere că medicul respectiv va face tot ce este mai bine pentru el. Trebuie să asculte indicațiile date și de medic și de asistent, indicații foarte prețioase pentru noi. De exemplu: a nu mânca și a nu bea nimic în dimineața operației . Nu vrem să-i chinuim, au și astea repercursiuni. În privința noastră, ca medici, este pregătirea generală. Pregătirea pacientului, cu investigații de la cap la coadă, cu analize. Toate se cumulează și ajungi la un diagnostic. Te gândești care este cea mai potrivită intervenție chirurgicală pentru pacientul respectiv. În Urgență poți să o faci în decurs a jumătate de oră. În cazuri cronice, poți să faci în decurs de o săptămână sau în decurs de câteva zile. Este diferențiat și discuția este lungă.
Rep.: În ce constă colaborarea interdisciplinară?
M.C.M.: Colaborarea interdisciplinară constă în a solicita un consult unui coleg de altă specializare. De exemplu: eu sunt medic chirurg și pacientul meu de la bun început sau pe parcursul internării dezvoltă o problemă cardiacă și va trebui să chem medicul cardiolog într-un consult și să colaborăm pentru a echilibra pacientul, pentru a vedea dacă primează problema chirurgicală sau problema cardiacă. Dacă primează problema chirurgicală va trebui să-l echilibrăm, să ajungem în momentul în care intrăm în intervenția chirurgicală, iar pacientul să aibă un oarecare grad de echilibru în organism, echilibru homeostatic. Acesta este un singur exemplu. Echipa multidisciplinară poate fi formată și din medic radiolog, de imagistică și de medic de laborator, pentru că anomalii pot să apară la orice nivel.
Rep.: Cum stau lucrurile de fapt în blocul operator? Se respectă cu strictețe toate circuitele și toate regulile de asepsie și antisepsie?
M.C.M.: Absolut! Fără excepții. Sunt niște reguli de la care nu se abate nimeni.
Rep.: Chirurgii sunt mai expuși sindromului de burnout comparativ cu alte specialități medicale. Recent o asistentă a suferit un AVC în Urgența Spitalului Județean. Cum reușiți să vă echilibrați dumneavoastră programul pentru a vă odihni suficient?
M.C.M.: Este greu de spus cum reușim. Probabil că prin uzură. Zi de zi ești expus unui stres. Ajungi acasă și trebuie să te deconectezi total, chit că ai ajuns acasă la program, chit că ai ajuns acasă după gardă. Trebuie să profiți și de cele 5 minute de liniște. Să admiri marea, să te uiți pe geam, să mângâi pisica. Ai nevoie de o activitate extra care să nu-ți solicite intelectul. Cel puțin așa fac eu acasă. Ajung acasă și îmi iau pisica în brațe.
Rep.: Activitatea dumneavoastră presupune salvarea de vieți omenești. Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le resimțiți în calitate de chirurg?
M.C.M.: În momentul în care pacientul vine și îți spune “Mulțumesc că m-ați vindecat!” și este bine și este sănătos. A venit la tine cu o boală, iar la plecare este sănătos, este vindecat. Acel mulțumesc echivalează cu absolut orice.
Rep.:. Ce vă motivează pe dumneavoastră să continuați să operați chiar după mai multe zile în care nu reușiți să vă odihniți suficient?
M.C.M.: Motivația este a face pacientul bine, a-l vindeca. Cealaltă motivație nu cred că există. Să știi că prin intermediul intervenției chirurgicale pe care urmează să o practici, acel pacient va deveni sănătos.
Rep.: Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat de când sunteți medic chirurg?
M.C.M.: Nu știu dacă neapărat de când sunt medic chirurg. De când sunt medic, că aici cred că este general valabil, important este să fim oameni și noi cu pacienții și între noi. Important este să nu fim un zid pentru pacienți, ci să fim un om pentru pacient.
Rep.:. Aveți un program solicitant în spital? Cât timp reușiți să mai petreceți acasă, cu familia, ținând cont de faptul că aveți și un copil?
M.C.M.: În condițiile în care săracul copil stă până la ora 18.00 la creșă în fiecare zi, împreună, ca familie, ne petrecem 2-3 ore pe zi. Noroc de weekend-uri. Dacă nu sunt de gardă, weekend-urile sunt întregi. Timpul este puțin, dar din păcate nu avem altfel cum.
Rep.: Cum își petrece timpul liber un medic chirurg: ce fel de cărți citiți și ce gen de muzică ascultați?
M.C.M.: Timpul liber mi-l petrec jucându-mă cu copilul, plimbări, muzică de copii. Când vine vorba de mine prefer muzica rock, rock alternativ. Ca și cărți îmi plac destul de mult romanele de ficțiune, science-fiction. Adică mă atrage această parte de science-fiction, inclusiv cu filme. Asta mă liniștește momentan pe mine. Rar, când se poate, o piesă de teatru, un concert. Acum, din cauza copilului, ieșirile sunt din ce în ce mai puține.
Rep.: Ce îndemnuri aveți pentru studenții la Medicină care doresc să-și dedice viața Chirurgiei?
M.C.M.: Să urmeze Facultatea de Medicină doar dacă sunt hotărâți că vor să facă medicină. Să facă medicina pentru ce înseamnă medicina, pentru a face pacientul bine, pentru a avea o comunicare cu el. Nu pentru salariu, nu pentru altceva, pentru că atunci nu poți să o faci corect din punctul meu de vedere. Iar pentru cine vrea să urmeze Chirurgia, să vină din facultate în practică, să vadă ce înseamnă Chirurgia. Chirurgia nu înseamnă numai operații, înseamnă și punerea unui diagnostic, înseamnă și punerea unei indicații chirurgicale și urmărirea pacientului după operație. Nu este numai: “Am operat și gata!” Este ceva complex și trebuie să vadă înainte dacă ei sunt croiți să facă lucrul acesta. Față de un internist care pune un diagnostic, stabilește un tratament și urmărește un bolnav, mai apare și partea chirurgicală, parte destul de importantă și mult mai solicitantă decât celelalte etape.
Rep.: Vă mulțumim pentru interviul acordat.
M.C.M.: Vă mulțumesc și eu.
Alexandra VASILE
