Polițiștii și jandarmii s-au deplasat, joi, 25 februarie, în jurul prânzului, pe faleza din Ovidiu, de pe malul lacului Siutghiol, la sesizarea reprezentanților Asociației Pescarilor Ecologiști din Dobrogea. Împreună cu forțele de ordine, au venit și cei de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), pentru a lua măsuri împotriva pescarilor care pescuiau folosind scule ilegale.
În ultima perioadă, bancuri de caras au venit la mal, la Ovidiu, posibil din cauza temperaturii apei, însă braconierii piscicoli abia așteptau prilejul de a prinde tot ce mișcă. Astfel, oamenii s-au îngrămădit pe faleza de pe malul lacului de mai multe ori, doar că nu pescuiau cu scule permise, ci cu scule ilegale. Numai că joi, în jurul prânzului, s-au trezit cu forțele de ordine pe faleză, la solicitarea Asociației Pescarilor Ecologiști din Dobrogea.
”Astăzi (joi –n.r.), 25 februarie 202, în jurul orelor 12:30, la sesizarea noastră, s-au prezentat 2 echipaje de jandarmi, un echipaj de poliție și domnii de la ANPA, pe faleza din Ovidiu, deoarece, după cum știe toată lumea, s-a adunat foarte mult caras în acel mal, iar cum era de așteptat, de câteva săptămâni se braconează aproape zilnic cu ancorițe, setci, prostovoale, parașute etc. Poliția Locală Ovidiu, a făcut până acum nenumărate controale și au dat amenzi, dar românul e român până la capăt și după ce pleca Poliția, se întorceau la braconat. La indemnul nostru, după această acțiune, echipajele s-au îndreptat către zona Pavilion Constanța, pentru că și acolo e cam aceeași poveste. Din păcate nu am reușit să mergem și noi să facem poze. Este un prim pas”, se arată într-o postare pe Facebook a Asociației Pescarilor Ecologiști din Dobrogea.
De precizat că oamenii legii au aplicat 8 sancțiuni, respectiv 6 avertismente și 2 amenzi pentru pescuit ilegal, fără permis, în cuantum de 600 de lei, respectiv 4 amenzi pentru lipsa măștilor. De asemenea, polițiștii din Ovidiu au deschis un dosar penal pe numele unei persoane, pentru pescuit ilegal, cu prostovol. Acesta reușise să prindă 8 kilograme de pește care, ulterior, a fost eliberat în mediul natural.
Daniel ALBU































Deci fix asta era cea mai mare problema din Ovidiu, gunoaiele de pe marginea lacului nu le vede nimeni de la primarie. In schimb umbla cu jandarmii dupa saracii oameni care prind si ei un peste sa manance.Braconieri auzi…