Italia este prima ţară din Uniunea Europeană care trece pragul de 100.000 de decese cauzate de virusul Sars-Cov-2. Infiorător este faptul că spitalizările din secțiile Covid sunt din nou în creștere.
Astfel, noul premier a promis că în zilele următoare guvernul său va ″intensifica semnificativ″ campania de vaccinare.
În gara centrală din Roma se află un tren medical complet echipat cu paturi de terapie intensivă. Acest spital pe şine a fost conceput pentru a transfera pacienţii cu forme grave de COVID, scrie stiridiaspora.ro
Gino Tosi, infirmier: ”În cazul în care pacientul are unele complicații respiratorii, putem începe imediat manevrele de resuscitare.”




























