Actoria poate deveni mai mult decât o formă de expresie artistică: poate fi un instrument de autocunoaștere, de dezvoltare personală și de prevenție. Aceasta este una dintre perspectivele promovate în cadrul Concursului național de proiecte antidrog „Împreună” 2026, unde educația antidrog se întâlnește cu metodele nonformale și cu creativitatea. În perioada 16–21 august 2026, în Tabăra Națională Eforie Nord, s-a desfășurat etapa națională a concursului, cu participarea elevilor și cadrelor didactice din întreaga țară. Printre participanți s-au aflat și elevi din Constanța, ambasadori ai proiectului SAVE, implicați activ în promovarea mesajelor de prevenție în rândul tinerilor.
Pentru profesorul de arta actorului Mihai Marcel Șoneriu, directorul adjunct al Palatului Copiilor din Târgu Mureș și unul dintre oamenii implicați în educația nonformală, teatrul poate reprezenta un spațiu în care adolescenții își descoperă propriile resurse, învață să comunice mai ușor și își dezvoltă încrederea în propriile forțe.
Experiența sa în educația nonformală pornește de la convingerea că activitățile artistice pot oferi tinerilor alternative sănătoase de petrecere a timpului și contexte în care să își dezvolte abilități esențiale pentru viața de zi cu zi. Atelierul de actorie nu urmărește doar formarea unor viitori actori, ci îi ajută pe adolescenți să se cunoască mai bine și să îi înțeleagă pe cei din jur. Analiza personajului, exercițiile de comunicare și lucrul în echipă îi învață să observe comportamente, să identifice situații problematice, să abordeze diferite tipuri de conflicte și să își exprime liber ideile în fața celorlalți.
Un rol important îl are și combaterea timidității și a presiunii anturajului. În perspectiva profesorului Mihai Marcel Șoneriu, una dintre provocările cu care se confruntă adolescenții este nevoia de a se conforma grupului, sentimentul că trebuie să fie asemenea celorlalți pentru a fi acceptați. Prin teatru, elevii își construiesc însă încrederea necesară pentru a-și păstra identitatea, pentru a comunica și pentru a lua decizii mai responsabile.
Participarea la Concursul național de proiecte antidrog „Împreună” le oferă elevilor un cadru în care pot transforma ceea ce învață în mesaje de prevenție adresate propriilor colegi și comunității. Ei nu sunt doar spectatori ai unor activități educative, ci participanți activi, care își folosesc creativitatea, experiențele și ideile pentru a vorbi despre riscurile consumului de droguri și despre presiunile cu care se pot confrunta adolescenții.
În acest context, prezența elevilor din Constanța, ambasadori ai proiectului SAVE, aduce în cadrul concursului experiența unor tineri implicați deja în activități de prevenție și responsabilizare. Rolul lor de ambasadori SAVE îi apropie de mesajele antidrog și le oferă posibilitatea de a contribui, la rândul lor, la transmiterea acestora către alți tineri.
Pentru Mihai Marcel Șoneriu, succesul educației nonformale stă în apropierea dintre profesor și elev. Un cadru didactic trebuie să știe să înțeleagă nevoile copilului, să îi câștige încrederea și să îi transmită sentimentul că nu este singur. Atunci când această relație se construiește, comunicarea devine mai ușoară, iar elevul poate găsi curajul de a cere ajutor și de a vorbi despre problemele sale.
Prin această perspectivă, teatrul devine o formă de prevenție care nu predică, ci implică. Elevii vin pentru că își doresc să participe, nu pentru note sau calificative, își pun „sufletul pe tavă” și descoperă că pot fi ascultați, înțeleși și sprijiniți. Iar faptul că foști participanți revin ulterior ca voluntari arată că experiența educației nonformale poate rămâne cu ei mult timp după încheierea activităților.
Concursul național de proiecte antidrog „Împreună” 2026 demonstrează astfel că prevenția poate fi transmisă prin metode diverse, apropiate de universul adolescenților. Prin teatru, creativitate, dialog și implicare directă, mesajul antidrog capătă o formă accesibilă și autentică, iar tinerii sunt încurajați să își descopere propria voce, să își construiască relații sănătoase și să ia decizii responsabile.
Reporter: : Sunteți implicat încă de la început în activitățile de prevenție adresate tinerilor. Ce rol considerați că are în educația tinerilor?
Mihai Marcel Șoneriu: Mă numesc Mihai Șoneriu, sunt profesor de arta actorului, directorul Palatului Copiilor din Târgu Mureș. În urmă cu 23 de ani, doamna inspector Cătălina Chendea, sufletul acestui proiect, a avut o idee genială: să pornească un proiect în care elevii de liceu, din clasele a IX-a și a X-a, să fie implicați într-o acțiune antidrog. Ce înseamnă asta? Se constituie o echipă de proiect, se formează obiectivele, după care se transpune în realitate ceea ce își doresc ei să implementeze în școala lor și nu numai în școala lor, ci în comunitate. Orice acțiune pe care ei o consideră antidrog este reflectată în sport, muzică, dans sau orice altceva ce poate abate atenția de la factorii nocivi.
Reporter: Cum s-a schimbat proiectul de-a lungul timpului? Ce aduce nou ediția 2026?
Mihai Marcel Șoneriu: Spiritul copiilor, aș spune, pentru că, odată cu trecerea timpului, ne confruntăm cu provocări. Copiii se schimbă, noi ne schimbăm. Dacă vrem să ținem pasul cu ei, ne schimbăm în rând cu ei și atunci trebuie să găsim tot felul de activități care să le satisfacă dorințele. Pentru că tot ceea ce fac copiii aici, în fiecare dimineață, au ateliere de la ora 09.00 până la ora 13.00 și fac dezvoltare personală. Fac proiecte antidrog, fac teatru, fac muzică, fac dans, fac sport, deci exact ceea ce se regăsește în proiectele lor. Și atunci schimbările trebuie să vină una după alta. Modul nostru de abordare trebuie să se schimbe și încercăm să le oferim copiilor un suport. Încercăm să îi învățăm că nu sunt singuri și că pot găsi sprijin oricând.
Reporter: Ce v-a determinat pe dumneavoastră să vă implicați în Concursul național antidrog „Împreună”?
Mihai Marcel Șoneriu: Eu lucrez în educația nonformală din 1996, fac teatru și atunci teatrul este o alternativă la orice adicție. Mai mult decât atât, echipa care s-a format încă de la început mi-a făcut cu ochiul și a zis: „Hai la activitatea asta!”. Și bine am făcut, pentru că nu m-am mai lăsat dus de aici.
Reporter: Concret, ce îi învățați pe copii, pe elevi, pe tinerii aceștia?
Mihai Marcel Șoneriu: Cu mine fac atelierul de teatru. La atelierul de teatru învățăm să cunoaștem oamenii în primul rând. În teatru faci analiza personajului și orice om care face teatru trebuie să o facă nu ca să devină actor, ci ca să se dezvolte personal, ca să poată să cunoască repede caracterul unui om, ca să știe cum să abordeze o problemă, ca să scape de timiditate, ca să poată să vorbească liber într-un spațiu în care sunt foarte mulți oameni. Și atunci lucrurile astea îi fac pe copii să uite de adicții, de presiunile grupului, pentru că asta este cea mai mare provocare și problemă: presiunea grupului, că dacă nu ești ca ei, nu ești bun.
Reporter: Din experiența dumneavoastră, ați întâlnit printre cursanți tineri care s-au confruntat direct cu tentația sau cu consumul de droguri? Ce v-au povestit despre experiența lor și despre modul în care au reușit să depășească această situație?
Mihai Marcel Șoneriu: Înainte să vă spun lucrul ăsta, trebuie să vă spun că, în două seri, avem copii care își prezintă proiectele, ce au făcut ei un an de zile, cum au implementat și ce activități au făcut. Și, într-adevăr, în aceste proiecte sunt prezentate cazuri reale din școlile lor, în care unii copii au fost consumatori, au fost atrași pe panta negativă și cum au reușit ei, ca echipă, să extragă din acel cerc vicios copilul respectiv și să îl salveze. Mărturiile copiilor sunt de-a dreptul cutremurătoare, de foarte multe ori, și este bine ca un număr cât mai mare de copii să afle cât de rău poate să fie în momentul în care pică pe această pantă.
Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de importantă este implicarea școlii în prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor?
Mihai Marcel Șoneriu: Copiii în școală petrec cel mai mult timp. De multe ori, mai mult timp decât în familie, acasă. Mediul școlar, dacă nu este unul curat și este unul vicios, creează probleme, dar, din fericire, avem programe și proiecte care se implică în școală. Avem profesori care se ocupă special de aceste proiecte. Și, din fericire, avem copii inimoși care își dau silința să creeze mijloace prin care să ajute copiii în nevoie.
Reporter: Proiectul pune accent pe implicarea directă a elevilor. Cum reușiți să îi transformați din simpli beneficiari ai proiectului în adevărați ambasadori ai mesajului antidrog în rândul colegilor lor?
Mihai Marcel Șoneriu: Atunci când copilul este sensibilizat de problema adusă, atunci când are în spate unul sau mai multe cadre didactice care știu să explice, știu să fie aproape, știu să se coboare la nevoile copiilor, pentru că ăsta e secretul unui profesor: să știi să-ți atragi copilul, să te cobori la nivelul lui, să-l înțelegi și să-l faci pe el să înțeleagă că ești de partea lui. În momentul în care ajungi la acest nivel, copilul este salvat. Există o comuniune, o comunicare și o chimie extraordinară și poți să ai rezultate extraordinare. De aceea, copiii, odată intrați într-un proiect ca al nostru, aduc cu ei și pe alții prin puterea exemplului, se înțeleg, comunică și au rezultate frumoase.
Reporter: Astăzi sunt premiați elevii care s-au implicat în acest proiect. Ce înseamnă pentru dumneavoastră aceste rezultate și ce impact credeți că poate avea recunoașterea publică a eforturilor lor?
Mihai Marcel Șoneriu: De fapt și de drept, pentru noi toți, copiii sunt câștigători. Toți copiii prezenți, pentru că ei au participat, de fapt, la o preselecție foarte dură la nivel județean. Gândiți-vă că într-un județ sunt sute de instituții de învățământ. Sunt sute de proiecte care vin să participe la faza județeană și doar unul singur este selectat pentru a reprezenta județul la nivel național. La faza pe care noi o avem acum, de aceea proiectele și implicarea copiilor sunt foarte bune, proiectele și implicarea lor sunt maxime.
Reporter: În tot acest timp au existat și mici aspecte care nu v-au plăcut. Credeți că ar putea fi îmbunătățit proiect? Și, dacă da, ce anume ar aduce plusvaloare?
Mihai Marcel Șoneriu: De fapt, proiectul s-a autoîmbunătățit pe parcursul timpului, pentru că, încă o dată, am avut noroc cu prietena și colega noastră Cătălina Chendea, care a reușit să găsească, în primul rând, locul ideal de desfășurare al acestor proiecte. Au fost, la început, perioade în care doi ani făceam la mare, un an la munte, aveam o săptămână și o săptămână erau două serii. Dar, până la urmă, am găsit acest loc care ne oferă spații suficient de generoase și condiții bune de cazare și de masă, astfel încât să putem să ne desfășurăm în condiții cât mai bune proiectul.
Reporter: În final, care ar fi îndemnul sau mesajul dumneavoastră atât pentru elevi, școli și pentru organizatori: Ministerul Educației, inspectoratele școlare județene, partenerii de proiect?
Mihai Marcel Șoneriu: Educația nonformală vine să completeze educația formală, dar partea de nonformal are o atribuție specială, nonformală. Copiii vin pentru că vor, pentru că le place. Nu vin pentru note. Nu vin pentru calificative. Vin să își pună sufletul pe tavă și, în momentul în care un copil îți pune sufletul pe tavă, înseamnă că trebuie să ai mare grijă de el, să îl coordonezi în așa fel încât să obțină rezultate. În acest proiect asta se întâmplă și vedem copii fericiți că au ajuns aici. Vedem copii dornici să se reîntoarcă. De aceea, mulți dintre foștii participanți, din echipajele din trecut, au ajuns voluntari care vin cu noi în proiect. Sfat pentru școli: să se implice cât mai mult, pentru că, încă, din fericire, în România mai avem profesori dedicați și implicați. Sfat pentru Ministerul Educației: educația nonformală, indiferent că se desfășoară în școală sau în palatele și cluburile copiilor, ar trebui să fie ridicată la nivelul pe care îl merită, pentru că de aici se întâmplă minuni. În acest sens, copiii care se implică în educația nonformală scapă de adicții și devin oameni de viitor pe care te poți baza.
Reporter: Vă mulțumim!
Mihai Marcel Șoneriu: Vă mulțumesc și eu!
Alexandra VASILE



























