Discuțiile despre infrastructura din localitatea Lazu (care aparține de comuna Agigea) – canalizare, inundații ș.a.m.d. – au primit azi răspunsul așteptat din partea administrației publice locale: au început efectiv lucrările la proiectul „Înființare sistem de canalizare în localitatea Lazu”, una dintre cele mai așteptate investiții pentru această zonă.
Primele utilaje au intrat deja în teren, iar lucrările au debutat pe strada Grigore Moisil, făcând astfel trecerea de la etapa documentelor și a procedurilor administrative la etapa concretă de execuție.
Investiția are o valoare totală de 27.163.876,59 lei și este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, derulat prin Ministerul Dezvoltării. Prin alocarea inițială de 5.000.000 lei am reușit să dăm startul acestei lucrări esențiale pentru viitorul localității Lazu.
“Știm că perioada de execuție va aduce și unele inconveniente temporare, precum restricții de circulație, zgomot sau praf. Vă mulțumim pentru răbdare, înțelegere și sprijin.
Continuăm să transformăm proiectele asumate în investiții concrete și să dezvoltăm infrastructura care contribuie la creșterea calității vieții în comunitatea noastră”, a transmis primarul comunei, Cristian Cîrjaliu.



























