Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că Guvernul ar putea primi într-un termen mai scurt avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru proiectul privind pensiile magistraților. Potrivit acestuia, Executivul își propune să declanșeze procedura de angajare a răspunderii în Parlament chiar săptămâna viitoare, dacă instituția avizatoare transmite documentul la timp, conform digi24.ro
„Ieri, Guvernul, prin Ministerul Muncii, a transmis spre avizare proiectul. Din semnalele publice pe care le-am constatat, faptul că CSM a convocat Adunarea Generală înseamnă că există premise bune să primim un aviz mult mai rapid decât termenul de 30 de zile. În aceste zile, ne propunem ca săptămâna viitoare, dacă primim avizul, joi, în ședința de Guvern, sau vineri, cel mai târziu pe 28, să declanșăm procedura de angajare a răspunderii”, a declarat premierul.
Ilie Bolojan a precizat și care sunt modificările convenite în discuțiile cu reprezentanții sistemului judiciar privind noile prevederi ale proiectului. Acestea vizează în principal perioada de tranziție și plafonarea pensiilor. „O să extindem perioada de tranziție față de cei 10 ani cât era prevăzută; așadar, de la o creștere treptată a vârstei de la 48 la 65 de ani, trecem la o perioadă de tranziție de 15 ani. Prin urmare, în fiecare an care va trece, perioada de activitate se va prelungi cu câte un an, iar peste 15 ani s-ar ajunge la pensionarea la vârsta standard. Fiecare generație va lucra cu un an în plus. Am acceptat această solicitare. De asemenea, am agreat ca pensia să nu depășească 70% din salariul net”, a mai spus Bolojan.
Premierul a subliniat că Guvernul urmărește ca noile reguli privind pensiile magistraților să fie adoptate cât mai rapid, astfel încât angajarea răspunderii să aibă loc în condiții procedurale complete, imediat după primirea avizului de la CSM.
A.C.



























