În urmă cu puțin timp, judecătorii CCR au respins contestația formulată de liderul AUR, George Simion, care a contestat rezultatele alegerilor din Turul II al alegerilor.
”În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată.
Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, se arată în decizia CCR.
Simion a cerut anularea Turului II al alegerilor pe motiv că ar fi fost fraudate, asta după ce, inițial, și-a asumat înfrângerea. Judecătorii constituționali au respins această contestație joi dimineață.
Urmează ca, tot în cursul acestei zile, CCR să valideze alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României în urma scrutinului de duminică, 18 mai.
Daniel ALBU