Magistrații Curții de Apel Constanța au admis, la data de 9 februarie 2026, apelul depus de Lucian Faliboga și au decis reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei anulate, în cadrul Școlii Gimnaziale Gala Galaction. De asemenea, acesta va primi despăgubiri egale cu salariile indexate.
”Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că: Admite acţiunea Anulează decizia nr. 8/22.01.2025 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei anulate. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat în perioada cuprinsă între 23.01.2025 şi data reintegrării efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.02.2026”, potrivit minutei judecătorești.
Amintim că fostul inspector școlar Lucian Faliboga a fost condamnat definitiv la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. Este vorba de un acord de recunoaștere, pe care Faliboga îl încheiase cu procurorii DNA.
Pe fond, în noiembrie 2017, magistrații Tribunalului Constanța au respins acest acord, însă procurorii DNA Constanța au depus apel, care a fost admis la Curtea de Apel Constanța, pe 11.10.2023.
L.B.
Citește mai multe detalii despre dosarul DNA aici:




























