Consiliul Județean Constanța urmează să rămân fără administratorul județului. Conform unor surse, Daniela Șerban ar urma să renunțe la această funcție. Momentan, aceasta este în concediu, care se va încheia vineri, 26 septembrie.
Danielei Șerban i-a fost revocată delegarea unor atribuții încă din data de 08.09.2025. Vorbim despre o dispoziție „privind revocarea delegării unor atribuții ale Președintelui Consiliului Județean Constanța și a calității de ordonator principal de credite către administratorul public”.
Oficial, reprezentanții CJC au motivat dispoziția făcând referire la faptul că Daniela Șerban este în concediu și cineva trebuie să îndeplinească acele atribuții. Doar că, surse din cadrul CJC ne-au dat asigurări că este o ruptură între aceasta și președintele Florin Mitroi și că Daniela Șerban ar urma să părăsească instituția. Actualul administrator al județului ar urma să se întoarcă în cadrul CN Administrația Porturilor Maritime Constanța, acolo unde a lucrat și anterior numirii pe postul de la CJC.
A.C., V.I