Un fost primar din județul Tulcea, acuzat de infracțiuni grave de corupție, a scăpat de răspunderea penală, dar nu și de cea civilă. Practic, dacă judecătorii au constatat că procesul lung a făcut ca faptele penale să se prescrie, a rămas prejudiciul pe care acest fost ales local, împreună cu o subalternă, trebuie să îl restituie.
Vorbim despre Neculai Sandu, fost primar al comunei Turcoaia din județul Tulcea, acuzat de fapte de corupție, împreună cu Marcela Caraion, fost funcționar din subordinea primarului, contabil, ambii având antecedente penale.
Faptele pentru care cei doi au fost trimiși în judecată pot fi descrise în câteva volume, despre contracte pentru lucrări publice încheiate cu firme ”de casă”, însă ne vom rezuma la consecințe, respectiv la raportul Curții de Conturi, care a descoperit că facturile pentru lucrări au fost achitate a doua zi după încheierea unui astfel de contract, cu o firmă privată, pentru servicii de consultanță în privința obținerii finanțării pentru două obiective de interes public local.
Pe lângă acesta, primarul a mai semnat un contract cu firma unui fin de-al său, iar anchetatorii au stabilit un prejudiciu total de 286.079,95 lei.
În fine, trecând peste alte detalii, Neculae Sandu și contabila Marcela Caraion au fost trimiși în judecată, în 2016, pentru abuz în serviciu, instigare la fals și alte fapte conexe, cazul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Măcin.
Dosarul a trecut prin primul ciclu procesual, a revenit la prima instanță, după ce s-a dispus rejudecarea, printr-o decizie a Curții de Apel Constanța.
S-a plimbat de mai multe ori între instanțe, până când a intervenit inevitabilul. În primăvara acestui an, după 9 ani de proces, Judecătoria Măcin a constatat că faptele penale s-au prescris, urmând a se judeca în continuare acest proces doar pe latură civilă.
Ulterior, cei doi inculpați au declarat apel sentinței pronunțată la Măcin, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, unde cei doi speră să scape și de răspunderea civilă. După ce au scăpat de infracțiuni.
În apel, dosarul a avut deja două termene, când a primit amânare, iar următorul termen va avea loc la data de 26 februarie 2026.
Daniel ALBU




























