Interiorul Cazinoului a prins contur, fiindu-i redată strălucirea de odinioară! Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, a publicat câteva fotografii, iar rezultatul final va arăta excepțional. Clădirea Cazinoului de pe faleza din municipiul Constanța reîncepe să strălucească, redându-i-se pe zi ce trece frumusețea de altădată. Fiecare sală a fost personalizată, iar interioarele încep să reflecte eleganța din trecut. În interior se lucrează la foc continuu, echipele fiind extrem de atente la fiecare detaliu.
Potrivit Companiei Naționale de Investiții, stadiul lucrărilor, în luna iulie, era de 85%, iar termenul estimat pentru finalizarea lor este noiembrie 2024. Lucrările de reabilitare au început în urmă cu patru ani, după mai multe amânări, iar în anul 2024 Cazinoul va fi inaugurat. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost decalat de mai multe ori, iar utimul este noiembrie 2024, după care sperăm ca primii vizitatori să intre în clădirea monument istoric.
„Așa se prezintă situația în interiorul Cazinoului. Restaurarea continuă într-un ritm bun, în pofida complexității și a dificultății lucrărilor. O bijuterie tot mai aproape să vă primească în vizită”, se arată în postarea primarului Vergil Chițac.





Lucrările de reabilitare realizate până acum subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a imobilului-simbol al Constanței. Cazinoul este renovat de Aedificia Carpați SA, iar fondurile sunt asigurate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. După finalizarea lucrărilor, clădirea va reveni administrației publice locale.
Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. El este reparat pentru a fi centru cultural. La subsol, sunt trei camere, pentru expoziții, iar la etaj, două săli mari: cea multifuncțională și de spectacole, care va avea scenă, echipament tehnic și scaune, iar alături, Sala Mare, fosta Sală a Oglinzilor, cea de bal.
L.M.
Citește și:




























