Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, șa data de 3.10.2026 luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3.10.2026, până la data de 01.11.2026 inclusiv a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea a trei infracţiuni de furt calificat.
În sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:
La data de 29.09.2026, în jurul orei 20:14, i-a sustras persoanei vătămate telefonul mobil din buzunarul gecii, în timp ce aceasta se afla în Gara CFR Constanța, în zona caselor de bilete, cauzând un prejudiciu în valoare de 6.000 lei.
La data de 30.09.2026, în jurul orei 03:10, a pătruns prin escaladarea grilajului într-un local de alimentație publică. Din interiorul barului, într-o zonă neaccesibilă clienţilor, a sustras trei tablete, două sticle de băuturi alcoolice, precum și un rucsac cu bunuri personale ale unei persoane vătămate. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.700 de euro pentru societatea comercială și la aproximativ 1.000 lei pentru persoana vătămată ZZ.
La data de 02.10.2026, în jurul orei 06:00, a pătruns în vestiarul angajaților unei staţii de alimentare cu carburant din staţiunea Mamaia de unde a sustras din rucsacul unei persoane vătămate un laptop, un mouse și un încărcător de telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.000 lei.
În acelaşi dosar inculpatul este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 228 alin 1 C.pen, constând în aceea că la data de 01.10.2026, în jurul orei 18:40 a sustras un telefon mobil din recepția unui salon de bronzat din municipiul Constanța, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei.
Potrivit fişei de cazier judiciar inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri pentru infracţiuni contra patrimoniului, printre care furt calificat, tâlhărie, tâlhărie calificată precum şi a unor infracţiuni de tăinuire, favorizarea făptuitorului, distrugere.
În cauză s-a reţinut că infracţiunile au fost săvârşite în stare de recidivă postexecutorie.
De asemenea, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale şi în străinătate, pentru infracţiuni similare comise pe teritoriul Greciei, Italiei, Spaniei şi Austriei.
La data de 3.10.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de de 03.10.2026, până la data de 01.11.2026, inclusiv.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 1, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
L.B.



























