Recent, vă aduceam la cunoștință faptul că șase terenuri ale Primăriei Municipiului Mangalia erau suspuse unei executări imobiliare, în contul datorilor către Iridex Group Salubrizare SRL. Trei erau localizate în municipiu și alte trei în stațiuni. Paul Foleanu, viceprimarul cu atribuții de primar, a declarat, într-un interviu pentru Focus Press, că executarea imobiliară a fost suspendată, urmând să achite eșalonat datoria.
,,Mai sunt datorii la Iridex. Astăzi, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu executorul judecătoresc, în legătură cu acea datorie pe care o avem, s-a suspendat executarea imobiliară și vom achita datoria respectivă. Vom plăti o primă tranșă până la 15 februarie 2026. Toate terenurile erau în contul unei datorii de 2,3 milioane de lei către Iridex.
Vă dau un exemplu, un teren de 6000 metri pătrați, pe care sunt amplasate un joc de joacă și un teren de fotbal, era evaluat la 35 de euro metru pătrat, era o super ofertă. Îi decepționez pe cei care voiau să pună mâna pe el”, a declarat viceprimarul Paul Foleanu.
A.C.
Citește și:




























