Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza sa pentru intervalul 1-14 decembrie. Astfel, în majoritatea regiunilor țării vor urma câteva zile de încâlzire cu temperaturi maxime de până la 14 grade, urmate de o perioadă de răcire.
În Dobrogea, în intervalul 1-5 decembrie valorile termice vor crește treptat, cu medii ale maximelor de la 10 până la 14 grade și ale minimelor de la 4 spre 8 grade, apoi vor scădea brusc la 8…10 grade ziua și 4…6 grade noaptea. Acest regim termic se va menține până pe 11 decembrie când se va mai încălzi ușor, spre valori diurne de 12 grade și nocturne de 6 grade mediat regional. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în 4 decembrie, în 6-8 decembrie și după 13 decembrie.
M.G.




























