Există tot felul de situaţii în care ni se cere actul de identitate drept garanţie pentru încredinţarea unor bunuri sau pentru prestarea unor servicii. Însă puţine persoane ştiu că reţinerea acestuia este posibilă (legal) doar în câteva cazuri. Iată care sunt acestea:
Cazurile în care poate fi reţinut actul de identitate sunt prevăzute în
Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi
actele de identitate ale cetăţenilor români:
• dacă actul conţine modificări, adăugări sau menţiuni (altele decât cele prevăzute de lege). În
acest caz, cartea de identitate poate fi reţinută de către poliţistul care a
constatat acest lucru;
• dacă o persoană este reţinută, arestată preventiv sau execută pedeapsa închisorii. În acest caz, actul de
identitate este păstrat de către administraţia aresturilor ori a
penitenciarelor (până la punerea în libertate a titularului);
• dacă o persoană este internată în instituţii de reeducare şi de
protecţie socială. În acest caz, actul de identitate este păstrat de către
administraţia acestor instituţii pe durata internării titularului.
În orice alte cazuri în afară de acestea trei, actul de identitate NU poate fi reţinut.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 97/2005, darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii,
pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte
scopuri — de către persoanele neautorizate —
este interzisă.
Reţinerea (în alte cazuri decât cele prezentate mai sus), dar şi darea,
primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie se sancţionează
cu amendă cuprinsă între 75 şi 150 de lei.




























