ANAF a încasat mai puțin din accizele pe băuturi, după ce acestea au fost majorate de două ori. În primele nouă luni ale anului, veniturile colectate au scăzut cu aproape 54 de milioane de lei față de perioada similară a anului trecut, în ciuda faptului că nivelul accizei a crescut cu peste 14%, susțin reprezentanții asociației patronale a producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, potrivit europafm.ro.
Fiscul a colectat cu 6% mai puțin din accize în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată Spirits România. În acest interval, acciza la băuturile spirtoase s-a majorat de două ori, iar o nouă majorare de 10% ar urma să aibă loc la 1 ianuarie 2026.
Reprezentanții asociației patronale a producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase spun că aceasta nu este însă o soluție pentru creșterea veniturilor bugetare.
Accizele și TVA reprezintă acum mai mult de jumătate din prețul final al băuturilor spirtoase. O acciză mai mare înseamnă un preț mai mare pentru consumatori, care se îndreaptă astfel către produse de contrabandă sau contrafăcute, periculoase pentru sănătatea publică.
Potrivit unui studiu citat de Spirits România, aproape 40% din consumul de băuturi spirtoase din România rămâne netaxat, fiind legat de producția ilicită, iar pierderile de venituri sunt estimate la 45–65 de milioane de euro anual.
Industria băuturilor spirtoase solicită adoptarea unui cadru fiscal mai echilibrat pentru diferitele categorii de băuturi, bazat pe conținutul de alcool pur, întrucât acum consumatorii plătesc aproape de patru ori mai multă acciză pentru o unitate standard de băutură spirtoasă decât pentru bere și de până la 64 de ori mai mult decât pentru vin.
D.A.




























