O clădire cu o istorie legată de comunitatea ploieșteană își recapătă rolul de a sprijini copiii și familiile din municipiu. Fosta creșă destinată copiilor angajaților rafinăriei Vega a fost transformată în noul sediu al claselor primare ale Colegiului Național „I.L. Caragiale”, în urma unui parteneriat între Rompetrol și Primăria Municipiului Ploiești.
Noul spațiu va fi utilizat de aproximativ 120 de copii, care vor avea la dispoziție patru săli de clasă, precum și o curte de peste 2.200 de metri pătrați, destinată activităților educative, recreative și jocului.
Imobilul a fost pus la dispoziția Municipiului Ploiești, cu titlu gratuit, pentru o perioadă de cinci ani, de către Rompetrol Rafinare, compania care operează rafinăria Vega. La finalul acestei perioade, clădirea urmează să fie transferată în proprietatea municipalității.
Pentru transformarea imobilului într-un spațiu adaptat activității didactice, Primăria Municipiului Ploiești a derulat lucrări de reabilitare și modernizare, investiția municipalității depășind 1 milion de lei.
La rândul său, Rompetrol a alocat o investiție suplimentară de peste 700.000 de lei. Fondurile au fost utilizate pentru lucrări și intervenții necesare conformării clădirii la cerințele de securitate la incendiu și obținerii autorizațiilor, pentru modernizarea sistemului de încălzire, precum și pentru amenajarea curții și a spațiilor verzi. În exterior a fost instalat și un sistem de irigații.
Prin lucrările realizate, fostul spațiu destinat copiilor angajaților rafinăriei Vega este readus în circuitul educațional al orașului și adaptat nevoilor actuale ale elevilor și cadrelor didactice.
Parteneriatul dintre administrația locală și companie este prezentat ca un exemplu de colaborare prin care investițiile în infrastructura educațională pot produce efecte directe în comunitate. Pentru cei aproximativ 120 de elevi, noul sediu înseamnă mai mult spațiu pentru învățare, joacă și activități desfășurate împreună, într-un mediu adaptat procesului educațional.
A.V.



























