Deși anii trec, condițiile de trai din celebrul bloc „Fantomă” de pe strada Someș, cartierul Palas, rămân aceleași: demne de țările lumii a treia. Fără apă curentă de peste un deceniu din cauza datoriilor istorice către SC RAJA, zeci de familii sunt condamnate să care apă cu bidoanele sau să strângă apa de ploaie pentru a-și spăla rufele. Deși drama acestor oameni a mai fost semnalată, autoritățile ridică în continuare din umeri. Situația este blocată într-un cerc vicios: noii chiriași nu pot sau refuză să achite facturile lăsate în urmă de vechii locatari, iar administratorul imobilului precizează clar că, fără stingerea restanțelor, nimic nu se va schimba.
Vă mai amintiți de blocul ”Fantomă” de pe strada Someș din cartierul Palas? Este vestitul bloc de locuințe de lângă Secția 3 Poliție în care se trăiește precum în orient. Când spunem ”orient” nu ne gândim la țările din peninsula arabă, unde abundă luxul, ci ne referim la țări precum Sri Lanka și Nepal, sau chiar mai rău.
Ca să înțelegeți și mai bine despre ce este vorba, închipuiți-vă că de foarte mulți ani acest bloc nu mai este racordat la rețeaua de apă, iar locatarii cară apă cu bidoane de la diferite surse din zonă.
Situația a mai fost prezentată, tot în Focus Press, dar se pare că, până în prezent, nu s-a schimbat nimic.
Cum au început problemele
Până în urmă cu circa 16-17 ani, acest bloc arăta ca după bombardament, cu pereții crăpați, cu geamuri sparte și uși lipsă. Era în ultimul hal, iar unii locatari cazau până și caii în apartamente.
Situația acestui imobil este aceeași, în 2026, ca în urmă cu 25-30 de ani. Spunem asta pentru că în anul 2004, când blocul era ocupat abuziv de foarte multe familii, pe lângă cele care locuiau legal, autoritățile le-au somat să evacueze clădirea, amenințând că vor venii cu mascații și vor face ordine.
Astfel, reprezentanții Partidei Rromilor la nivel local au organizat un protest în fața Prefecturii, exprimându-și nemulțumirea în legătură cu notificările și somațiile autorităților. Aceștia au precizat, atunci, în 2004, că blocul a fost debranșat de la rețelele de apă și energie electrică de circa 8-9 ani, adică de pe la mijlocul anilor 90. Au fost oameni, locatari ai blocului, care au spus, atunci, că sunt mulțumiți să aibă un adăpost, chiar dacă nu au apă și lumină.
După ce spiritele s-au calmat și lucrurile păreau că au intrat pe un făgaș normal, Primăria Constanța a demarat un proiect prin care a reabilitat integral acest imobil. Au fost reparați toți pereții, a fost schimbată tâmplăria cu tot ce ține de uși și ferestre, a fost montată gresie pe casa scării și a fost vopsită fațada blocului, astfel încât acesta era de nerecunoscut.
Mai mult decât atât, blocul a fost racordat la rețeaua de apă și energie electrică.
Numai că situația nu a durat prea mult. Peste câțiva ani de la reabilitare, foștii locatari au lăsat facturi neplătite, iar cei care le-au luat locul nu au fost de acord să achite datoriile celorlalți, iar din acest motiv, în 2013, au avut loc, din nou, debranșări. Mai exact, tot blocul a fost lăsat fără apă.
Așa a rămas până în prezent, când blocul de la nr 28 de pe strada Someș arată, din nou, neîngrijit (nu chiar ca înainte de reabilitare), însă oamenii care trăiesc aici au o adevărată dramă, mai ales acum, în perioadele caniculare.
Colectează apa de ploaie
Aceștia cară apă cu bidoane care de pe unde se descurcă, iar bucuria cea mai mare a unora dintre ei este atunci când plouă, pentru că așa reușesc să colecteze apa de ploaie și să își spele rufele, după cum ne-au confirmat oameni din zonă. Situația este aceeași începând din 2013 până în prezent, deși este greu de crezut cum se poate trăi fără apă curentă la robinete, în bucătărie și în baie.
Reprezentanții societății Confort Urban, cea care administrează acest bloc, ne-au precizat că nu au ce să le facă, dat fiind datoriile istorice destul de mari către operatorul de apă.
Până aceste facturi nu vor fi achitate (și este greu de crezut că cineva va plăti apa consumată de foștii chiriași timp de ani de zile), SC RAJA nu va putea racorda blocul la rețea.
Daniel ALBU



























