La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, o femeie de 32 de ani.
Aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere. Astfel, la data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 10:00, ar fi agresat fizic două femei, iar uneia dintre acestea i-ar fi sustras telefonul mobil.
De asemenea, ar fi distrus trei carduri bancare aparținând uneia dintre persoanele vătămate. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, telefonul mobil a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, apoi condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
D.A.




























