Începând din 2002, la 15 februarie este marcată, anual, Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer, la iniţiativa Childhood Cancer International (numită anterior Confederaţia Internaţională a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer – ICCCPO), pentru a promova campanii de colaborare şi de sensibilizare la nivel mondial în problema copiilor bolnavi de cancer şi a exprima susţinerea faţă de copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu cancer, dar şi faţă de familiile acestora.
În 2020 o treime dintre copiii cu cancer NU au beneficiat de controale și monitorizări conform planurilor de tratament, datorită limitării accesului in spitale. Asociația Dăruiește Aripi, la Constanța, a suplinit aceste sincope și a mers acasă la copiii bolnavi din Dobrogea împreună cu medicii și asistentele, s-au parcurs în tot anul 2021 peste 21.000 km și toți și-au primit tratamentele la timp, susține Alina Pătrăhău, fondatoarea asociației.
Îngrijirea copilului cu boală gravă, oriunde in lume, implică 3 etape, toate la fel de importante, pentru maximizarea șanselor la supraviețuire. Acestea sunt: 1. Diagnosticarea 2. Tratamentul 3. Monitorizarea / controalele – dintre cure și 5 ani după terminarea tratamentului pentru surprinderea nedoritelor recidive).
„Noi acoperim prin programul la domiciliu o parte din a doua etapa și pe cea de a treia, cea de controale, etapa pentru care vrem să mutăm focusul din spital, acasă la copiii bolnavi. Programul nostru de tratamente la domiciliul copiilor a prins atâta inimă și suflet, nu știu ce ne-ar putea împiedica sa l facem un model de țară in câțiva ani! E greu, dar nu imposibil„, susține Alina Pătrăhău.
Anul acesta copiii bolnavi din programul de tratamente la domiciliu au nevoie de ajutorul vostru! SMS la 8864, cu textul DONEZ (4 euro/luna), ajută Asociația Dăruiește Aripi să continue și să extindă acest program atât de necesar.
A.V.


























