Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor- care era mai corect, dar nici el perfect- de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile.
Însă, rămânea anual o diferență de timp de zece zile între aceste două sisteme, și chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar, scrie crestinortodox.ro.
După aceasta constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de intreaga crestinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Șfinții Părinți la Sonodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor.
Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferență de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferență de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).
Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primăvara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cât a fost in anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.
Specialistii astronomi au constatat că, și după aceea, din 123 în 123 de ani echinoctiul de primăvara retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatații vremii – în Răsărit ca și în Apus – au sesizat faptul și au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.
Congresul de la Constantinopol 1923
Cu toate că în anul 1923, la un congres ținut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunțe la calendarul iulian și să adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinoctiul de primăvara are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanța cu data Paștelui din Biserica Catolică.
Între timp, s-a constatat de către astronomi ca și între calendarul gregorian din 1582 și cel astronomic există o diferență anuală, diferența care, la 3500 de ani, ar face ca și calendarul gregorian să rămână în urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va ține seama și de această diferență.
Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, in 1919, ci abia după Consfatuirea interortodoxă de la Constantinopol din 1923, care a hotărât indreptarea calendarului și în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecți, adaugând o zi în plus din patru în patru ani, când luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, în calendarul ortodox indreptat, diferența dintre anul solar și cel civil este redusă – prin modul de bisectare – până la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia după 42.772 de zile calendarul (indreptat) să mai rămână în urmă cu o zi și o noapte.
Calendarul indreptat, intrebuințat de aici inainte de catre ortodocși, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfatuirea interortodoxă de la Constantinopol (1923) n-au participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naționale. De aceea, indreptarea calendarului adoptată aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naștere la tulburări.
Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxă Română (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917), cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgară (1968).
A.M.
