Străzile din municipiul Tulcea vor intra în reparații: unele vor fi pietruite, iar altele – asfaltate. Administrația locală a inițiat o achiziție publică pentru proiectul „Reparații, întreținere îmbrăcăminte asfaltică și întreținere drumuri pietruite din Municipiul Tulcea”. Prin realizarea acestor lucrari se vor îmbunătăți condițiile de transport, se vor diminua costurile de exploatare, impactul asupra mediului va fi redus și se va îmbunătăți semnificativ aspectul estetic și funcțional al zonelor deservite de străzile reparate.
În prezent, îmbrăcămintea asfaltică a unor străzi pe care nu s-a intervenit de mulţi ani cu lucrări de reparaţii este în stadiu avansat de degradare, prezentând gropi, denivelari accentuate şi faianţări pe suprafeţe extinse. De asemenea, suprafeţele străzilor pietruite prezintă denivelări pronunţate, gropi şi făgaşe formate în urma scurgerii apelor meteorice şi a traficului auto. Din cauza degradării pronunţate, traficul auto şi pietonal este îngreunat, apa pluvială stagnează pe carosabil, cauzând disconfort şi contribuind la accentuarea procesului de degradare a suprafeţelor.
Lucrările ce urmază a fi executate au ca scop îmbunătăţirea parametrilor tehnici, astfel încât circulaţia rutieră şi pietonală în zonele reparate să se desfaşoare în condiţii mult sporite de siguranţă şi confort, asigurând accesul facil în zonă al serviciilor publice (salvare, pompieri, administrative) şi determinând scăderea costurilor de întreţinere în zonă. Obiectivul este îmbunataţirea infrastructurii, în conformitate cu reglementările impuse prin documentaţia elaborată de către Autoritatea contractantă şi Strategia de dezvoltare a Municipiului Tulcea 2014-2020.
Cei interesați de această achiziție pot depune oferte de preț până la data de 4 iunie 2012 prin platforma SEAP. Valoarea totală estimată este de 2.099.260.4 de lei.
Mihaela GIUGLEA




























