O dubiță a explodat pe strada Mihai Eminescu, din Râmnicu Vâlcea. Suflul exploziei a făcut ca o persoană aflată în zonă să fie aruncată câțiva metri.
Din primele informații, în dubiță s-ar fi aflat butelii de oxigen.
Au fost anunțate autoritățile în cel mai scurt timp iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la ISU dar și SMURD.
„Incendiul a fost lichidat. A fost anunţat la 10.23, iar la 10.52 a fost lichidat. Au fost afectate de incendiu două autoturisme. Într-un autoturism s-a produs o explozie. De asemenea, mai sunt trei autoturisme afectate de suflul exploziei. Deci, în total, cinci autoturisme.
Avem trei victime, o victimă cu atac de panică şi două victime cu stare mai gravă, una are arsuri pe spate şi cealaltă un traumatism de membru superior. Efectuăm verificări în zonă să vedem dacă mai sunt şi alte persoane afectate de suflul exploziei.
La faţa locului avem şapte autospeciale din cadrul ISU Vâlcea şi un număr de 27 de salvatori, dintre care 22 din cadrul ISU Vâlcea„, a declarat Dan Pascaru, inspector-şef al ISU Vâlcea, citat de realitatea.net.
D.A.



























