Încă din anul 2018 se anunța faptul că în orașul Cernavodă se va construi un hipermarket Kaufland în orașul Cernavodă, iar după trei ani, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța decide faptul că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului.
Societatea prin care Kaufland România va realiza această investiție este Impact Developer & Contractor SRL, un dezvoltator imobiliar care a înregistrat în primele nouă luni ale anului curent venituri din vânzarea de apartamente de 135 de milioane de lei.
Prin urmare, instituția abilitată de mediu anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: ”Construire hypermarket Kaufland cu regim de înălțime parter înalt, ampplasare container reciclare, container imbiss, cort imbiss, port Trafo, bazin rezervă incendiu, bazin vidanjabil, umbrire parcare, stații încadrare vehicule electrice, amenajări exterioare în incintă (rampă de ancorare, platformă parcare, spații verzi, drumuri, trotuare, padocuri, cărucioare), împrejmuire, totem și elemente de semnalistică publicitară, accese rutiere și pietonale, racorduri la drumurile publice, branșamente utilități și organizare de șantier”, propus a fi amplasat pe strada Medgidiei, numărul , orașul Cernavodă.
Accesul la viitorul
centru comercial urmand a se realiza prin intermediul unui pasaj rutier pe care
compania il va construi peste calea ferata.
Complexul comercial va dispune de 201 locuri de
pacare dintre care 8 pentru pesoane cu dizabilitati si 6 pentru familii cu
copii.
Beneficiarul este Kaufland România SCS prin societatea Impact Developer & Contractor SA. Aceasta a fost înființată la data de 21 martier 1991, având sediul pe strada București- Ploiești, numerele 172- 176, Sectorul 1, București. Administratori sunt Apostol Sorin, Urda Iuliana Mihaela, Pandele Daniel (patronul Doraly Mall din municipiul Constanța), Scarlat Ruxandra Alina, iar administrator persone juridice este compania Intrepid Gem SRL.
Acţionarul majoritar al companiei este Gheorghe Iaciu, care la finele anului 2020 avea o deţinere de 59,4% în timp ce Adrian Andrici are 15,98% din capitalul dezvoltatorului imobiliar.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța de pe strada Unirii numărul 23, în zilele de luni – joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet: http://apmct.anpm.ro.
Comentariile, observaţiile sau propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 22.08.2021.
Loredana MIHAI



























